Amenajările hidroenergetice de la Reşiţa constitue un ansamblu de lucrări,nu numai de o deosebită importanţă pentru industria noastră naţională, dar care prin felul, întinderea şi complexitatea lor prezintă şi un mare interes tehnic.
Iniţiativa acestor lucrări a fost luată de fosta Societate de Căi Ferate Austro-Ungare (STEG), care a apreciat importanţa energiei hidraulice de pe domeniul ei, pentru exploatarea utilajelor metalurgice şi miniere cât şi pentru celelalte nevoi industriale din Reşiţa.
Scopul construirii acestor hidroamenajări a fost dublu: producerea de energie electrică pentru uzinele din Reşiţa şi transportul pe apă al lemnelor. STEG, pentru a rezista concurenţei, a fost interesată de găsirea unei energii permanente şi ieftine la adăpost de fluctuaţiile de preţ ale combustibilului, care făcea precară producerea energiei termice.
Schema amenajărilor hidrotehnice construite în perioada, primăvara lui 1902, până în toamna anului 1904. Din cartea "A Resiczabányai vízimú" de Dieter János publicată la Budapesta în 1912.
Întreaga hidroamenajare, fără barajul Văliug şi centrala Breazova, a fost executată în 3 ani, din primăvara lui 1902, până în toamna anului 1904.
Marea majoritate a lucrărilor a fost făcută de STEG, doar perforarea celor 6 tunele de pe canalul principal a fost executat de firma Mandel, Hoffman şi Quitner cu preţul de 110 coroane pe metru liniar; maşinile perforatoare şi combustibilul au fost procurate de STEG.
Ideea construirii canalului principal a fost a lui Antonius Martinek, directorul de domenii la STEG, iar proiectul a fost executat în mare parte de inspectorul Ioan Pohl. Construcţiile şi apeductele de fier au fost proiectate de inginerul de poduri Roberth Toth şi executate de fabrica de poduri din Reşiţa.
Amenajarea se compunea din următoarele părţi începând din amonte: Canalul Zănoaga, pârâul Murgila, canalul Semenic,jilipul Prislop- Izvorul Rău, canalul Gozna (Şafra), apoi aval de Văliug- canalul superior până la Breazova, canalul Principal de la Văliug la Ranchina, jilipul de ocol din valea Sodolului, canalele colectoare Breazova- Gropos şi Crainic, canalul de rezervă de la Ranchina,ca apoi prin conducte forţate de la Ranchina apa să fie uzinată la Grebla.
În rândurile de mai jos voi prezenta o parte din Canalul Superior:
Canalul Superior preia apa Bârzavei printr-un baraj deversor aval de Văliug,la un debit de 2 mc./sec.; are lungimea de 3,6 km, o secţiune trapezoidală de 1,56 mp. şi o pantă de 1%o. Canalul a fost construit pe toată lungimea lui din zidărie de piatră brută căptuşită cu beton, de 5-6 cm grosime şi aplicată o tencuială de ciment sclivisit pentru a-l face impermeabil.
Până la construire hidrocentralei Breazova a servit doar transportului lemnelor. După construcţia centralei electrice o parte a debitului a rămas pentru transportul lemnelor printr-un jilip căptuşit cu tablă care debuşează în canalul inferior, restul de apă (cea mai importantă cantitate) este uzinată la centrala Breazova de unde se varsă direct în canalul inferior.
Pe canalul superior sunt 4 tuneluri cu secţiunea ovoidală care străbat formaţiuni de gneis; aceste tuneluri sunt:
Crăinicel de 112 m lungime,
Izvorul Rău de 53 m,
Izvorul mic de 62 m,
Cleanţul Sârbului de 114 m
Aceste tunele nu sunt vizitabile.
Tot pe canalul superior mai sunt 3 apeducte Izvorul Rau (1) si Izvorul Mic(2).
în lungime totală de 151 m construite cu bolţi din zidărie de piatră tencuită cu ciment.
(1)
(1)
(2)
Din cartea "A Resiczabányai vízimú" de Dieter János publicată la Budapesta în 1912, pozele corespund cu cele de sus.
Canalul Superior mai preia la Izvorul Rău şi apa adusă de jilipul Prislop-Izvorul Rău.
Fragment din "Istoricul hidroamenajărilor de pe Bârzava superioară" - ing. Chira
Alte câteva poze de pe traseu:
UDR) la Reşiţa s-au fabricat: tunuri, afete de tun, tunuri antitanc, tunuri antiaeriana de 75 mm licenţă VICKERS, tunuri pentru baterii de coastă, aruncatoare tip Brandt de 60 mm si 120 mm, mine antisubmarin.
.jpg)
Postări
