Aceste poze sunt scanate după negativele originale, cu amabilitatea lui Vali G.
Completare de Remus Rijnita: Cu acea ocazie au fost inaugurate si alte trei edificii din Resita: Palatul Administrativ, Noua Primarie si Hotelul Semenic toate finalizate pana la inceputul anului 1971. Tot cu acea ocazie sa discutat si despre amplasarea in apropiere a unui magazin universal, magazin care era deja in stadiu de proiect la inceputul reconstruirii noului centru civic al Resitei.
Aştept cunoscătorii să completeze acest articol.
Mai jos e vizita facută chiar în uzină, alături de director de pe vreamea aceea care explică planuriile de dezvolatre. În câteva poze se vede macheta viitoarelor furnale şi a laminoarelor.
Clădirea din planul secund nu mai există astăzi pe locul ei este noua hala a TMK, lângă biserica catolică Maria Zapezii
În mijloc, cu aparatul de filmat în mână este Ioan Mato, fotograful oficial al CSR-ului.
Îmi asum responsabilitatea publicării acestor poze, ele reprezintă o fila de istorie a micului nostru oras. Toate materialele cuprinse pe acest site nu poate fi reproduse, copiate, editate, publicate, transmise sau încărcate în nici un fel fără permisiunea mea scrisa.
8 comentarii :
Cu acea ocazie au fost inaugurate si alte trei edificii din Resita: Palatul Administrativ, Noua Primarie si Hotelul Semenic toate finalizate pana la inceputul anului 1971. Tot cu acea ocazie sa discutat si despre amplasarea in apropiere a unui magazin universal, magazin care era deja in stadiu de proiect la inceputul reconstruirii noului centru civic al Resitei.
totusi nu inteleg sensul, scopul acestei pagini trecutul este prea dureros precum si prezentul "bez veze"
ADI,
niciodata nu vei reusi sa multumesti pe toata lumea dar istoria trebuie redescoperita, cunoscuta noua tuturor indiferent daca am trait sau nu vizita tovarasului, demolarea vechiului oras pentru constructia altor edificii noi sau experiente personale pe care acum le judecam subiectiv.
Cu siguranta ca trecutul e dureros pentru unii, pentru altii subiect de nostalgie insa a ne ascunde cu capul in nisip nu e o optiune. Respect dorinta acelora care nu doresc sa isi aduca aminte acea perioada dar asta asta nu inseamna ca nu s-a intamplat iar cea mai importanta lectie pe care o putem invata e acea de a nu repeta greselile trecutului. Si apropo, perioada anilor '70 a fost una infloritoare pentru Resita si pentru Romania.
Te felicit atat pentru pagina web cat si pentru subiecte.
Multumesc pentru incurajari, Vali!
sunt imagini foarte interesante.in special zona centrala si hotelul aratau foarte bine si se vede ca interventiile din ultima vreme sunt provincale si dau un aer rustic zonei centrale ... de care pe vreamea pozelor de sus se pare ca era lipsit.
Câţiva di poze: min,Agache.,dir.gen Savu, primsecretar-dar OM-Cocârlă,dir.gen.adj.Dan,ing.Deliu,ing.soroceanu,
dir.tehn Ieremia -stă de vorbă cu Maurer ,Gropşanu-cel cu pita,Andriţoiu-gardist, ing.şef Itu etc,etc
Ion Matto,fotograf oficial al CSR dar unul dintre cei mai buni moalări din Reşiţa
Domnul Dragan. Revizuiti putin texlul, contine greseli gramaticale grave.
Trimiteți un comentariu