Banatul de munte - Bere de Ciclova, o marcă de renume

                                                                            1977

Cu o populaţie de circa 570 de locuitori, Ciclova Montană este situată lânga Oraviţa, la trei kilometri de aceasta, fiind acesibil atât pe picioare, pe o poteca pavată ce traversează dealul zis al "Ogaşului", cât şi cu maşina, fie pe un drum de ţara ce ocoleşte Oraviţa Montană, fie pe soseaua judeţeana ce traversează Ciclova Românâ.

    Berea Ciclova o bere foarte mult apreciată de banăţenii de munte. Fabrica a funcţionat până în jurul anului 1995, până când baieţii "destepţi" au avut grijă de ea şi au vândut-o la fier vechi...

Fabrica a fost a doua ca şi vechime din România, după fabrica de bere din Timişoara (1718).

 De-a lungul timpului berea de Ciclova a purtat mai multe denumiri: Bere Semenic, Bere Caras, Bere Ciclova, Bere Crivaia, Bere Montana.

Iată mai jos o scurtă istorie a fabricii, aşa cum am găsit-o pe internet.

Mircea Rusnac – Bănăţenii (de munte) văzuţi de un Ausländer de lux

A doua lucrare a lui Romulus Vasile Ioan, „cel mai ardelean dintre bănăţeni”, este de o factură total diferită de prima analizată aici. Dacă aceea se axa în special pe trecutul Hunedoarei, ţinutul de obârşie al autorului, văzut, este adevărat, de multe ori în comparaţie cu istoria industrială a Reşiţei, de data aceasta avem de a face cu o radiografie strictă a experienţei trăite de el în Banat.*

Concluziile trase ar trebui să ne intereseze şi să ne preocupe în cel mai înalt grad.
Ca orice regiune situată la interferenţa unor lumi diferite, şi Banatul a suscitat de timpuriu interesul unor observatori de primă mărime. În 1780, Francesco Griselini analiza situaţia românilor bănăţeni de atunci, impresiile sale nefiind deloc măgulitoare. Chiar dacă le recunoştea acestora unele calităţi (ospitalitatea, pioşenia, ascultarea copiilor faţă de părinţi), totuşi trăsăturile negative predominau net: erau primitivi şi ignoranţi, femeile nu erau frumoase, abundau în rândul lor hoţii şi tâlharii, erau cruzi, dar şi fricoşi, murdari şi mult mai înapoiaţi decât vecinii lor sârbi. Aceasta era însă la începutul modernizării, după care peste Banat s-a revărsat influenţa civilizatoare austriacă. În rândul românilor, Banatul a început să fie considerat „fruncea”, iar după 1919 mulţi au fost atraşi de mirajul dezvoltatei regiuni. Totuşi, care este situaţia actuală? Tocmai la această întrebare răspunde Romulus Vasile Ioan, un alt observator de primă mână, specialist atât în domeniul tehnic, cât şi în cel istoric. De o asemenea opinie autorizată nu se poate face abstracţie.

Litografie - Eisenbetonbauschule

„Scoala de Beton”, numită asa datorită noutăţii metodei în vremea când s-a ridicat.

La nr. 72 pe strada Piaţa Republicii între Muncitoresc şi Stavila se află Şcoala de beton („Eisenbetonbauschule”), înfiinţată în 1907 şi funcţională şi azi, acesta fiind unul dintre rarele monumente ale Reşiţei care au avut parte de o restaurare semnificativă.

Vechiul ştrand din Lend

 Înaintea ieşirii din oraş spre barajul Secul în cartierul Lend, pe partea stângă, se află, acum în părăsire, vechiul ştrand al Reşiţei. El a fost amenajat în 1929 de către membrii Asociaţiei turistice reşiţene („Prietenii naturii”), prin muncă voluntară, în pitoreasca şi împădurita vale a Bârzavei. A fost timp de multe decenii un centru de recreere de primă importanţă pentru reşiţeni. Printre conducătorii respectivei asociaţii şi deci cei mai activi participanţi la amenajarea acestui ştrand s-au numărat atunci Adalbert Rotter, Stefan Haudek, Julius Scheda, Anton Strobl şi fraţii Otto şi Stefan Ringeisen.

Fragment din "Hoinărind prin Resiţa pierdută" - Dan D. Farcas, despre strandul vechi din Lend:
Celălalt loc de scaldă era Strandul Turistic, încă la vreun kilometru si ceva mai sus de strandul UDR,
pe aceeasi vale. Numele i s-a dat tocmai datorită micii drumeţii pe care o presupunea venirea aici. Câţiva ani s-a încercat schimbarea numelui său, conform unei tendinţe generale de rusificare, în „Strandul Puskin”. Acest nume nu l-a folosit însă nimeni, în afara oficialităţilor. Nu mai stiu cum arată locul astăzi, dar pe atunci un mic baraj oprea apele Bârzavei dând nastere unui lac, lung de cel mult o sută de metri, cu o insuliţă pe mijloc, cu câteva aparate de gimnastică pe plaja cu nisip, cu bărci si cabine pentru schimbarea vesmintelor. Apa nu era foarte adâncă decât imediat lângă stăvilar, unde a si fost instalată o trambulină pentru sărituri. Între intrare si baraj, una sau două clădiri, având suprastructura din lemn, cu multe geamuri, serveau de refugiu în caz de ploaie. Tot acolo se consumau cantităţi masive de bere rece si rehidratantă, servită – ca peste tot pe atunci – direct din butoi, în căni din sticlă groasă, numite “halbă” (1/2 l) sau “ţap” (1/3 l).

Necunoscuţii de lângă noi - Banatul de munte

Înregistrare Tvr3

"Necunoscuţii de lângă noi", TVR 3

Joi în data de 21.01.2010 pe TVR 3 la ora 16.30 şi sâmbată în data de 23.01.2010 pe TVR Timişoara la ora 19.00 vă invit să vizionaţi emisiunea "Necunoscuţii de lângă noi" unde voi prezenta trei monumente din Reşiţa cât şi acest blogul.
Vă rog sa ţineţi cont de faptul că am avut ceva emoţii la filmare :)
Vizionare plăcută şi astept impresiile voastre.
Vă mulţumesc.

Vederi generale ale Reşiţei şi uzinei

1911

1922

1927

Anul realizării acestei vederi nu îl cunosc, dar ea ilustrează Reşiţa Română. În partea stângă se poate observa turnul bisericii Petru Iacob din centru. Actualmente această biserică se află înconjurată de blocuri. Puţin mai în spate se văd Casa de Cultură şi biserica ortodoxă. În locul caselor care apar în prim planul acestei fotografii, se află astăzi centrul civic şi Sala Polivalentă.

Poze din arhiva domnului A. Kremer