marți, 21 decembrie 2010

Rosso nerii suntem noi!

Am văzut la TV reclama cu Chivu la Vodafone şi pot sa zic că îmi tresară inima de cate ori văd acei copii (rosso nerii juniori ) de la CSM Reşiţa.

Aşa mi-a venit ideea acestei postări.

Am primit de la un bun prieten cateva poze, care, cred eu, trebuie postate pe acest site.

Cu ce echipa a jucat CSM Reşiţa la meciul din aceste poze e un mister pentru mine. Poate voi, cei care sunteţi microbişti adevaraţi, puteţi da detalii.

 Mulţumesc pe această cale lui Marius Crai pentru aceste poze.


















Cel de-al treilea spot publicitar si cel mai fain, nu l-am găsit din păcate. Dar de îndată ce apare îl voi posta.

Să nu uitaţi: ROSSO NERII SUNTEM NOI!

sâmbătă, 18 decembrie 2010

i-Tour Schi si in Resita si Caras-Severin



Iată că se întâmplă ceva bun pentru Banatul de munte! Felicităriile mele iniţiatorilor acestui proiect de avengură. Mai multe informatii pe site www.i-tour.ro

Peste 350.000 de pliante pentru promovarea pârtiilor de schi omologate din România  

 Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România si Groove Hour lansează “i-Tour Schi” în data de 22 decembrie, la Braşov, împreună cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Braşov (APDT Braşov). “i-Tour Schi” este cel mai amplu proiect de informare şi promovare turistică la nivel naţional, dedicat sporturilor de iarnă, şi este sustinut de Ciuc Premium partener i-Tour al doilea an consecutiv.

 Conceptul dezvoltat pentru sezonul de iarnă 2010 – 2011 reprezintă o premieră în ceea ce priveşte informarea turistică în România. Pentru prima dată pârtiile omologate din Semenic, judeţul Caraş-Severin, alături de alte peste 70 de pârtii omologate din ţară vor fi promovate pe pliante turistice prin intermediul proiectului naţional de informare şi promovare turistică i-Tour şi puse gratuit la dispoziţia turiştilor.

 i-Tour oferă pasionaţilor de sporturi de iarnă din toată ţara posibilitatea de a experimenta cât mai multe domenii schiabile şi de a se bucura din plin de sezonul de schi, asigurând accesul turiştilor la cât mai multe informaţii despre domeniile schiabile din cele 11 judeţe atinse de i-Tour în această iarnă.


 “Sezonul de schi 2010 – 2011 debutează anul acesta cu proiectul “i-Tour Schi” extins la nivel naţional şi online pe www.i-tour.ro. Ne-am respectat angajamentul pe care ni l-am asumat faţă de turişti şi parteneri în sezonul estival din acest an şi am extins reţeaua de standuri Groove Hour cu 125 de puncte. Acum turiştii aflaţi în peste 30 de localităţi, din 11 judete vor beneficia de hărţi gratuite ale pârtiilor omologate, hărţi ale staţiunilor şi oraşelor apropiate, fiecare cu obiectivele turistice de vizitat, aflate la recepţie sau în centrele de informare turistică din zonă.”  a declarat Dragoş Paiu, Director de Marketing Groove Hour

 "Ciuc Premium este o bere dintr-o mie, iar pentru consumatorii ei contează doar gustul. Ne-am asociat proiectului i-Tour pentru că este un proiect unic în ţară, care pune în valoare patrimoniul turistic naţional şi astfel stim ca vom comunica în special cu oamenii care apreciază lucrurile cu adevărat esenţiale.
În această iarnă am ales să realizăm un proiect special prin i-Tour, şi anume elaborarea a 17 hărţi care cuprind peste 70 de pârtii de schi omologate din ţară, staţiuni montane şi oraşe turistice, ce vor fi oferite gratuit turiştilor in 11 judeţe. Astfel, continuăm tradiţia prin care susţinem atracţiile montane şi turismul activ." a declarat Răzvan Ţucaliuc, Brand Manger Ciuc Premium

 Extra info:

 „i-Tour” este un proiect naţional de informare şi promovare turistică, iniţiat în 2005 de Groove Hour.In 2010 el vine cu cea mai amplă campanie de informare turistică realizată până acum: peste 1.000.000 de pliante de informare turistică gratuite diseminate în peste 400 de locaţii din zonele de trafic maxim din ţară: Litoral, Delta Dunării şi Valea Prahovei. Alte iniţiative desfăşurate în cadrul i-Tour: “Redescoperă valorile!” proiect dedicat judeţului Braşov şi “Constanţa Primul pas în lunga ta călătorie” album dedicat monumentelor din municipiul Constanţa, ambele alături de Jidvei România.

 Proiectul dedicat sporturilor de iarna atinge 17 staţiuni montane, din 11 judeţe, materialele de promovare însumând 340.000 de exemplare şi fiind diseminate în urmatoarele localităţi: Arieşeni, Alba Iulia, Braşov, Poiana Braşov, Predeal, Cluj-Napoca, Băişoara, Târgu Jiu, Rânca, Deva, Petroşani, Straja, Baia Mare, Borşa, Cavnic, Piatra Neamţ, Azuga, Buşteni, Sinaia, Sibiu, Paltiniş, Trecătoarea Lupilor. Materialele conţin atât hărţile pârtiilor de schi şi informaţiile despre acestea, cât şi hărţile staţiunilor sau oraşelor importante din proximitate.

luni, 13 decembrie 2010

Istoria spitalelor reşiţene



Reşiţa, oraş situat de o parte şi alta a Râului Bârzava, provine din unirea celor două localităţi, Reşiţa Română şi Reşiţa Montană.
Reşiţa Română este atestată din sec. XVII (1673), iar conscripţia Marsigli atestă Reşiţa între 1690 - 1700, pe când Reşiţa Montană, din anul 1757.
Istoricul Csanky Deszo afirmă că localitatea Reşiţa Română ar fi existat din sec. XV.
Reşiţa Montană apare ca localitate în 1757 aşezată de-a lungul Bârzavei în zona amonte de Reşiţa Română prin stabilirea aici a 30 de familii de români veniţi din Oltenia, care se ocupau cu producerea mangalului, iniţial pentru cuptoarele din Bocşa, apoi din 1771 pentru cele din Reşiţa.
Prin reducerea activităţii miniere din zona Bocşa, Ocna de Fier din cauza scăderii rezervelor silvice, producătoare de combustibil, cât şi a lipsei de pantă a Bârzavei, consilierul Gh. Trangott Delius, în 03.09.1768 printr-un raport către guvernul de la Viena propune construirea unei uzine noi la Reşiţa, în locul celei din Bocşa.
Ca motivaţie se spune :

  • - existenţa de bogate zăcăminte de minereuri la Dognecea, Ocna de Fier, Târnova, Delineşti, Slamina (Doman), Ogaşul Popii (Reşiţa), Tâlva ţapului (între Câlnic şi Lupac);

  • - existenţa de păduri imense în jurul Reşiţei, necesare producerii de mangal;

  • - prezenţa de calcar la Dealul Crucii, Valea Domanului, Colţani, argilă la Anina, dolomită la Armeniş;

  • - râul Bârzava folosibil ca sursă de activare a roţilor hidraulice;

  • - crearea de artere de circulaţie, drumuri(şosele) şi căi ferate;

  • - tradiţia mineritului din zona văii Bârzavei.

Aceste motive au fost acceptate şi prin hotărârea din 25.10.1769 se admite construcţia uzinei din Reşiţa. Construirea începută la 01.11.1769 se termină în 03.07.1771.
Lucrările au fost făcute de 21 zidari, 23 dulgheri, iar munca necalificată de 228 ţărani români din jur în cadrul robotei, ei de asemenea au realizat şi muncile de cărăuşie. După alţii, la lucrări au participat 207-224 lucrători permanenţi şi 48 de cărăuşi, 17-21 zidari, 18-23 dulgheri la care se mai adaugă 172-180 zilieri din satele limitrofe.
Preocupările populaţiei erau diferite. Populaţia din Reşiţa Română se ocupa de agricultură şi păstorit, iar din 1771 cu cărăuşia şi munca necalificată din uzină, pe când populaţia din Reşiţa Montană lucra la uzină.
Forţa de muncă calificată, iniţial o constituiau meseriaşii veniţi din zona minieră Bocşa, Ocna de Fier, apoi prin colonişti aduşi din Stiria, Carintia, Slovenia şi chiar din zona Rinului. Colonizările s-au făcut în mai multe etape: în anii 1776, 1782, 1787, 1793, 1849, 1866. Forţa de muncă necalificată provenea din Reşiţa Română şi satele din jur. Clima era nesănătoasă, existând zone inundate dea lungul râului, chiar mlaştini, ceea ce face ca populaţia colonizată să se îmbolnăvească frecvent, ba unii chiar să părăsească zona. Acest lucru a impus asigurarea unei asistenţe medicale, care s-a materializat în perioada anterioară anului 1854 prin chirurgi (persoane fără studii universitare) şi de ajutori de chirurgi. La Reşiţa a fost trimis un ajutor de chirurg după anul 1771 pe nume Gegenreiner.
Administraţia din Reşiţa a fost nemulţumită de activitatea acestuia, aducând un chirurg calificat Ignaz Weigel, care funcţionează aici până în anul 1785. Pentru asistenţa la naştere se angajează în 1780 o moaşă.
Despre existenţa unei unităţi spitaliceşti nu se cunoaşte nimic înainte de 1854.
La insistenţele elitei localităţii Reşiţa Montană şi Reşiţa Română, precum şi sub presiunea muncitorilor, în 1854(10), după alţii, 1857 este menţionat un spital (infirmerie), alcătuit din două barăci, în care erau opt paturi, asistenţa fiind asigurată de un medic uzinal. Acest spital din 1854 este menţionat la Congresul al XVI-lea al Medicilor din anul 1909 de la Budapesta. Aici se internau accidentaţii, cei cu boli infecţioase, de asemenea bolnavii gravi cu afecţiuni intercurente.
Spitalul era situat pe strada Nemţilor, în apropierea cimitirului catolic, astăzi zona Rândul întâi. Numărul de paturi era insuficient pentru o populaţie în continuă creştere, munca extenuantă de 10-12 ore /zi, utilizarea la muncă a femeilor şi chiar a copiilor de peste 14 ani, retribuţia mică pentru muncitorii necalificaţi, alături de o alimentaţie neraţională, condiţii de locuit insalubre ale populaţiei, face ca numărul celor bolnavi să crească.
În aceste condiţii în 1863 se construieşte un nou spital denumit Werkspital (spitalul uzinal) aşezat la limita dintre Reşiţa Română şi Reşiţa Montană, loc pe care după aproape 80 de ani se va construi o policlinică în 1942.
Noul spital era alcătuit din 2 saloane, 1 rezervă cu un total de 24 paturi, de asemenea mai avea un cabinet pentru consultaţii în spital asistenţa era asigurată de un medic şi 2 cadre medii.
Primul medic în acest lăcaş de sănătate a fost doctor Liparcsek ce a funcţionat aici până în 1872.
Este urmat de doctor Schopf Iosif, care lucrează în acest spital până în anul 1900 .
Reşiţa, ca localitate industrială, a atras după sine şi o viaţă culturală astfel că într-unui din ziarele vremii Resiczaer Zeitung din 04.07.1897 apare un articol intitulat "25 de ani medic de întreprindere", era vorba de activitatea dr. Schopf Iosif.
Doctor Schopf, în cadrul activităţii sale, asigurând asistenţa medicală şi pentru minerii din Anina şi Steierdorf depistează anchilostomiaza duodenală dată de " Achylostoma duodenale" susţinând că " acesta este un vierme, iar cauza îmbolnăvirilor nu este apa cum se credea".
Ca un început de activitate ştiinţifică, dr. Schopf, în 1888 publică la Viena lucrarea "Despre reproducerea şi înmulţirea anchylostoma duodenale"
Director al spitalului a fost în acea perioadă dr. Hoffinger, până în anul 1900, când acesta se pensionează.
După pensionarea lui conducerea spitalului este preluată de doctor Kurzweil Carol, care îşi menţine această funcţie până în 1919 la pensionarea sa.
În raportul serviciului sanitar al Uzinelor Reşiţa din 1903, sunt menţionate ambele spitale : cel cu 8 paturi, deservit de un medic uzinal şi 2 cadre medii, situat pe strada Nemţilor şi al doilea cu 24 de paturi, deservit de 2 medici şi 5 cadre medii.
Populaţia este într-o continuă creştere, astfel că în 1891 ea este de 12 819 locuitori, iar în 1910 ajunge la 17384 locuitori, continuând să crească deoarece uzinele produceau materiale de război necesare statului austriac.
După primul război mondial(1914-1918), conducerea uzinei pentru a preveni confiscarea bunurilor aparţinând capitalului austro-ungar, StEG-ul antrenează membrii guvernului Averescu de la Bucureşti precum şi acoliţii acestuia, asociindu-i astfel încât prin Decretul Lege 2445/08.06.1920 se admite înfiinţarea UDR-ului cu un capital de 125 milioane de lei, din care 50 milioane lei erau rezervate capitalului românesc reprezentat de prinţul Caragea, V. Botescu, I. Boambă, D. Brătianu, M. Ferechide, Gr. Duca, M. Diamandi şi A. Vaitch directorul uzinei, ei având un număr de 150000 acţiuni.
Creşterea capitalului atrage după sine creşterea uzinei şi în acelaşi timp a numărului de muncitori. Aceasta determină ataşarea a două barăci la spitalul construit în 1863(Werkspital) astfel că în 1920 în loc de 24 de paturi ajunge la 70 de paturi, dând posibilitatea creării a două secţii: una de interne cu 30 de paturi şi una de chirurgie cu 40 de paturi, unitatea dotându-se şi cu un Rontgen, un laborator şi o sală de sterilizare. Secţia de interne a fost condusă de dr. Bekowitz Henrick, iar cea de chirurgie de dr. Frank Geza.
Trebuie menţionat că dr. Frank Geza a funcţionat la Reşiţa ca operator încă din anul 1912.
Personalul spitalului era alcătuit din 3 medici, 2 surori şi 6 infirmiere.
Director de spital a fost numit din 1919 dr. Frank Geza, care se menţine în această funcţie până în anul 1926.
Pentru a ne face o imagine asupra acestei perioade în spital între 1922-1926 s-au internat un număr de 5305 bolnavi, cu un total de 83158 de zile de spitalizare, cu o medie pe bolnav de 15,6 zile (nu erau chimioterapice sau antibiotice).
Cele mai frecvente afecţiuni internate erau traumatismele, fracturile, accidentele, infecţiile şi tuberculoza care în acea perioadă se interna în secţiile medicale. De altfel, tuberculoza dădea şi cele mai multe decese.
Este demn de menţionat că în 1926 unul dintre medicii din Reşiţa afirma: "Tuberculoza este dată de viaţa neigienică dusă de majoritatea muncitorilor, şi mai ales de cei săraci şi fără meserie, care au şi un lucru fizic mai greu."
Unirea din 1918 aduce şi modificări ale structurilor care se ocupă de asistenţa medicală şi de cea socială. Acum ia fiinţă Ministerul Muncii şi Asigurărilor Sociale, la care se afiliază membrii societăţilor de asigurări şi cei ai lăzii frăţeşti.
Spitalele sunt preluate de către Ministerul Săn tăţii.
Director de spital era încă dr. Frank Gheza, care este înlocuit în 1926 de dr. Popovici Ion, originar din Berzovia, tatăl compozitorului Doru Popovici şi a Prof. Univ. Dr. Zeno Popovici, profesor de chirurgie la Universitatea din Sibiu.
În afara creşterii structurii uzinei, în Reşiţa apar şi mici ateliere, care atrag noi locuitori, astfel că populaţia oraşului în 1930 ajunge la 19 868 de locuitori.
Numărul de paturi de spital devine insuficient, astfel încât se hotărăşte construirea unui nou spital.
Construirea lui se face între 1929 - 1932 , când se dă în funcţiune spitalul (actualul Staţionar II), cu un nr. de 120 de paturi, cu 2 secţii, cea de interne condusă de dr. Ciprian Foiaş, tatăl marelui matematician Puiu Foiaş.
Dr. Popovici Ion descrie activitatea desfăşurată în spital pe o perioadă de 4 ani lucraţi în Spitalul Casei Cercuale.
În vederea satisfacerii necesităţilor de internare, spitalul se supraetajează şi se mai construiesc pavilioane, ajungându-se la 250 de paturi în preajma celui de-al doilea război mondial. Se menţionează astfel existenţa de pavilioane pentru izolarea bolnavilor infecţioşi, a bolnavilor de tuberculoză, existau băi(grupuri sanitare), iar alimentarea cu apă potabilă era realizată de la reţeaua oraşului. Mai este evidenţiată prezenţa unei etuve tip Reşiţa pentru dezinfecţie.
Problemele de serologie şi microbiologie ale spitalului se rezolvau prin colaborarea cu un laborator (ambulator) condus de dr. Cădariu Gheorghe, care a luat fiinţă în anul 1936. Dr. Cădariu Ghe. era unchiul dr. Cădariu Tiberiu, fost şef de secţie interne Staţionar I.
Pentru probleme sociale s-a înfiinţat la Bucureşti Casa Centrală de Asigurări Sociale, care avea un corespondent şi în Reşiţa, denumită Casa de asigurări, a cărui conducător era Cădariu Alexandru, fratele dr. Cădariu Gheorghe şi tatăl dr. Cădariu Tiberiu.
După 1932 Spitalul din Reşiţa a fost administrat de Casa de Asigurări Sociale.
Medicii care funcţionau în acest timp la Reşiţa erau absolvenţi ai facultăţilor de medicină din Cluj, Viena, Budapesta, Modena şi Bologna.
Amintim din această perioadă atât medicii specialişti cât şi medicii de medicină generală: Popovici Ion, Ciprian Foiaş, Petcu Cornel, Dubovan Moise, Roşu Cornel, Wanea Carol, Meilă Iacob, Flatz Adalbert, Hohoiu Dumitru, Luft Karol, Bihari Paraschiva, Dorfl, Ignea Ioan, Feldman Sloim, Hawlikjş,Yorleanu Nicolae,Quiten Felip, Vuia Nicolae, Bercowici Henrik, Barcanescu Nicolae. Nu putem omite prezenţa în 1939 ca medic la Casa de Asigurări Sociale a Prof. Univ. Dr. Mircea Ancuşa, care părăsind catedra Prof. Univ. /Dr. Iuliu Moldovan în momentul mutării Facultăţii de Medicină din Cluj la Sibiu, hotărăşte să vină la Reşiţa, în apropierea locurilor sale natale.După cel de al doilea război mondial asistenţa medicală este asigurată de o nouă pleiadă de medici ce se adaugă celor existenţi, astfel între 1946-1948 vin la Reşiţa cadre medicale cu experienţă ca dr. Georgescu, dr. Andriţoiu Alexandru, dr. Guga Tiberiu(TBC), soţii dr. Bolza, precum şi o pleiadă de medici secundari : dr. David Teodor(ginecolog), dr. Kurjatko Andrei, dr. Mircea Mihai, dr. Toporaş Miluţă, iar ca medici consultanţi ai Casei de Asigurări: dr. Zberea Ion, dr. Gieshubl Hariton(oftalmolog), dr. Kurbert Veveica. Nu putem omite apariţia ca radiolog a dr. Meilă Iacob, menţionat în perioada premergătoare războiului al doilea mondial ca medic consultant. La finele anului 1948 în Reşiţa funcţionau un nr. de 36 de medici, insuficienţi pentru asistenţa medicală a unei populaţii de 24 862 locuitori ai oraşului, în plus muncitorii navetişti veniţi chiar din zona Gătaia sau Teregova până la Reşiţa .
Uzina era în permanentă dezvoltare, se pregătea de planurile de stat, devenite ulterior cincinale, care prevedeau o creştere a producţiei industriale postbelice.
Populaţia autohtonă de origine germană îşi refăcea familiile cu cei sosiţi după deportarea din URSS, care aduceau o patologie străină de meleagurile noastre. Noii locuitori ai Reşiţei veniţi din diverse zone ale ţării pentru a-şi câştiga existenţa, aduc de asemeni afecţiuni străine de oraşul nostru, şi anume: malarie, tifos exantematic, febră tifoidă, dizenterie bacilară etc.
În această situaţie se punea problema creşterii numărului de medici care să asigure asistenţa medicală a populaţiei. Aşa se face că între 1948 -1953 în Reşiţa să vină cadre medicale iniţial din proprie iniţiativă, dar după 1951 pentru aşa zisa întărire a centrelor muncitoreşti să fie trimise cadre medicale din centre universitare: dr. David Nicolae, dr. Constantinescu , dr. Zuzowsky, dr.Schwartz Beniamin, dr. Lemeni Eugen, dr. Chirilă Constantin, dr. Luca Paul şi unii mai tineri, viitori conducători ai secţiilor de specialitate soţii dr. Păsărică, dr. Ghibuş Ion, dr. Ionescu Mircea, soţii dr. Blândea, soţii dr. Nestoride, dr. Epstein Moise, dr. Popovici Sorin, dr. Ionescu Ion, dr. Fălcoianu, dr. Voicescu, Opreanu Pompiliu ,Neda Dumitru si altii.
Cu venirea acestora viaţa medicală din Reşiţa, înregistrează un nou suflu calitativ care va dăinui mulţi ani de acum încolo.
În anul 1952 spitalul avea un nr. de 365 de paturi ce cresc numeric în continuare ca în 1955 să ajungă la 400 de paturi distribuite în 10 secţii: interne, chirurgie, ortopedie, obstetrică-ginecologie, infecţioase, dermato-venerice, pediatrie, TBC cu paturi în diverse secţii pentru specialităţi ca ORL, oftalmologie. Indicele de asigurare cu paturi era de 3,3 la mia de locuitori, insuficient pentru asigurarea unei asistenţe la nivelul cerinţelor momentului.
Acest fapt determină uzina din Reşiţa să-şi creeze un spital care să asigure asistenţa cu paturi a muncitorilor, spital care se dă în funcţiune în 1956 denumit SMS(Serviciul Medico Sanitar), o clădire destinată de a fi fost cămin.
Unitatea avea un nr. de 200 de paturi cu 2 secţii: interne, condusă de dr. Lemeni Eugen şi chirurgie condusă de dr. Mircea Mihai. Pentru asistenţa ambulatorie în aceeaşi clădire, la etajul I funcţiona policlinica, iar la parter serviciul de primire, radiologia, laboratorul (astăzi Staţionarul III).
Spitalul a funcţionat până în anul 1962 când s-a unificat cu Spitalul Teritorial sub denumirea de SMS Deschis deservind asistenţa medicală pentru întreaga populaţie a oraşului şi a teritoriului. Spitalul unificat deci, funcţiona cu spitalul construit în 1932 (actualul Staţionar II) ce avea secţii de: interne, chirurgie, ortopedie, infecţioase, dermato-venerologie,(cele două pavilioane exterioare de la intersecţia cu str. Lupacului), existau de asemenea paturi pentru ORL şi oftalmologie. în fostul spital SMS(actual Staţionar III) funcţionau secţiile: obstetrică-ginecologie, nou-născuţi, pediatrie.
Creşterea numărului de secţii de spital, a nr. de accidente în muncă, a accidentelor rutiere a dus la creşterea solicitărilor pentru transfuzii de sânge, spitalul apelând la Centrul de recoltare şi conservare a sângelui, construit în 1961, chiar pe spaţiul staţionarului II, înfiinţat şi condus de dr. Păsărică Stoian Măria.
În probleme de bacteriologie se apela la Laboratorul Sanepidului Reşiţa, condus de dr. Popovici Sorin.
Transformarea administrativ teritorială a ţării din 1968 a făcut ca Reşiţa, din capitală de raion să devină capitală a jud. Caraş-Severin.
Acest fapt a dus la creşterea responsabilităţilor spitalului din Reşiţa, acesta devenind Spital Judeţean, având obligaţia asigurării asistenţei şi pentru cazurile mai deosebite trimise de spitalele teritoriale. X. Populaţia oraşului Reşiţa ajunsese la 68 860 de locuitori în 1970, dacă la aceasta se adaugă şi cazurile trimise din judeţ, numărul de paturi în spitalele din Reşiţa devin insuficiente.
Asistenţa medicală era asigurată în acest timp de 132 de medici, revenind un medic la 660 de locuitori.
Aşa se face că în 1975 se dă în funcţie un nou spital (actualul Staţionar I)în cartierul Găvândari, construit pentru 400 de paturi, dar la darea în funcţiune are un nr. de 700 de paturi, incluzând secţiile de pediatrie, interne, chirurgie, ortopedie, obstetrică-ginecologie, nou-născuţi, terapie intensivă, radiologie, laborator, anatomie-patologică.
Pe parcurs se mai adaugă secţia de urologie şi dializă.
În acest timp la Staţionarul II funcţionau o secţie de interne (interne II) cu paturi pentru cardiologie şi diabet, secţie de psihiatrie, neurologie, ORL, oftalmologie, balneofizioterapie, iar în Staţionarul III funcţionau secţiile de infecţioase, ftiziologie şi dermato-venerologie.
Starea economică tot mai precară atrage după sine şi restructurări în domeniul sanitar, astfel că se reduce nr. de paturi la secţiile de obstetrică-ginecologie, interne I, pediatrie, paturi ce s-au utilizat la înfiinţarea secţiei de cardiologie şi transferul secţiilor ORL şi oftalmologie în cadrul Staţionarului I. Odată cu mutarea secţiilor de ORL şi oftalmologie, în Staţionarul II iau fiinţă compartimente de oncologie, hematologie, cardiologie. Secţia de neurologie, prin ocuparea spaţiului său de către Casa de Asigurări, ia locul fostelor secţii de ORL şi oftalmologie mutate în Staţionarul I.
În prezent Spitalul Judeţean cu cele 3 staţionare funcţionează cu un nr. de 995 de paturi, având încadraţi un nr. de 123 de medici şi 500 de cadre medii.
Pentru generaţia în activitate, depanarea amintirilor se vrea stimulatoare.
În fine, pentru generaţiile viitoare se vrea o legitimare a continuităţii nobilei îndeletniciri în Spitalul Judeţean.

www.spitaluljudeteanresita.ro

joi, 25 noiembrie 2010

Translarea bisericii de la Petru-Iacob



În momentul în care centrul Reşiţei a început să fie modernizat, în perioada comunistă, un mare impediment în dezvoltarea acestuia a fost biserica Petru Iacob. Comuniştii, care erau pe atunci în conducerea judetului, au dorit dărâmarea acesteia. Doar implicarea preoţilor şi a oamenilor de cultură a reusit salvarea ei prin translarea câţiva metri, pentru a face loc unui complex de blocuri de 8 etaje.

În poza de mai sus se vede cât de aproape a fost biserica de Sala Polivalentă.





Mutarea efectivă a bisericii a avut loc în anul 1986. Pentru translare a fost ridicată din fundaţie şi pusă pe o şină de cale ferată de aproximativ 82 de metri.




















Restul pozelor sunt din zona respectivă, înainte de construirea blocului cu pricina.

O altă legendă urbană a locului spune că Ceauşescu, venind în vizită la Reşiţa, a remarcat biserica şi a dorit să o demoleze, dar soluţia celor care conduceau pe atunci acest judet, a fost mutarea bisericii şi ascunderea ei în spatele complexului de blocuri. În poza de mai jos se observa acest lucru.

Un fragment din cartea domnului Ion Frigura-Iliasa -" Pagini din istoria serviciilor de gospodărie comunală şi locativă din Reşiţa (1948-1998)" legat de translarea bisericii:

Biserica Ortodoxaă era amplasată în zona centrală a oraşului, în imediatata apropiere a sălii polivalente, a blocului de locuinţe nr 28 (pe locul unde este amplasat acuma blocul 30, sc A şi bl. 31 din Piaţa 1 Decembrie 1918).
Prin detaliu de sistematizare aprobat pentru zona centrală a municipiului (actuala Piaţa 1 Decembrie 1918) se prevedea execuţia unor blocuri de locuinţe cu P+7,8 etaje care să întregească centrul pieţii municipiului.
În aceaste împrejurări s-a  hotărât translarea bisericii pe distanţa de peste 55 m, pentru a fi eliberat amplasamentul blocurilor 30 şi 31 din frontul pieţii 1 Decembrie 1918.
Biserica, construită în anul 1872 (conform inscripţiei de pe fronton), este în forma de navă fără pronaos având o singură absidă semicirculară cu raza de 3,25 m în zona altarului. Construită în stil baroc, are 3 bolţi semicilindrice care se descarcă pe pilaştri, având în zona altarului un sfert de calotă sferică.
Dimensiunile în plan sunt de 10,15 m x 23,40 m, înălţimea la cornişe de 11,80 m, având o singură turlă cu o înălţime de 27,70 m.
Construcţia este de piatră şi cărămidă având grosimi ale zidurilor exterioare de 1,30 m până la 1,70 m, ce se prezintă în stare bună, cu excepţia unor zone cu fisuri.
Luminarea naturală a bisericii se face prin golurile laterale, cu înălţimea parapetului de 2,75 m prevăzute cu vitralii cu motiv religios.
Finisajul exterior este din tencuieli obişnuite. Pe faţadele laterale pe partea superioară sunt medalioane de 35 cm diametru pictate.
Pictura în interior a fost executată între anii 1964-1965 în tehnică frescă, iar iconostasul din lemn a fost pictat în 1914. Biserica are toate utilitaţile necesare: încălzire, fiind racordăta la sistemul de încălzire prin termoficare a municipiului, cât şi racorduri la apă, canal, energie electrică.
În anul 1985, Institutul de Proiectare “Proiectul Bucureşti” elaborează, sub nr. 18645/1985, un proiect de “Expertiză privind posibilitatea translaţiei bisericii ortodoxe române din Piaţa 1 Decembrie 1918 Reşiţa”,  având la bază principiile Brevetului de invenţie nr. 80218/1982 intitulat “Procedeu şi instalaţie de ridicare şi deplasarea construcţiilor” titular fiind doctor ing Iordăchescu Eugen. În baza planului de sistematizare elaborat de IPJ Caraş-Severin, biserica ortodoxă urma să fie deplasată cu 55 m, pastradu-şi orientarea (altarul bisericilor ortodoxe este întotdeunda spre est).
Datorită însă diferenţei de nivel între cota terenului de plecare de 225,47 şi cota terenului de amplasament de 227, 00, ceea ce reprezintă o diferenţă de nivel de 1,53 m, au fost analizate două variante:
a)      translatarea bisericii în acelasi plan pe o distanţă de 55 m, iar apoi ridicarea acesteia cu 1,53 m pe noul amplasament.
b)     translatarea bisericii pe un plan înclinat cu o pantă de 3%
Din analiza tehnico-economică a celor două variante din studiu a fost aleasa varianta b, deoarece avea operaţii tehnice mai puţine, consum de manoperă mai mic, număr de utilaje mai mic şi implicit costuri mai mici.
Etapele mai importante în această dificilă operaţie au fost următoarele:
a)      rigidizarea structurii bisericii şi executarea unui cadru purtător utilizat ulterior drept fundaţie pe viitorul amplasament;
b)      realizarea etapizată a fundaţiilor pentru prese pe amplasamentul existent;
c)      realizarea fundaţiei pe noul amplasament constituind şi calea de rulare;
d)     realizarea căii de transport cu o pantă de 3%;
e)      realizarea a 5 linii de cale de rulare pe lungimea de 82 m;
f)      montarea a 30 de prese pentru susţinerea bisericii şi a mecanismelor de transport alcătuite din 30 de boghiuri;
g)     montarea utilajelor de tragere alcătuite din trolii electrice cu reductor de viteză;
h)     lucrări de fixare a construcţiei pe noua fundaţie;
i)      lucrări de finisaje în interiorul şi exteriorul bisericii, precum şi lucrări de instalaţii apă-canal, energie termică, energie electrică, etc.
Durata efectiva a deplasării a fost de aproximativ 20 de ore cu o viteză medie de 2,8 m -  m/ora.
Valoarea aproximativă a lucării s-a ridicat conform Studiului, la suma de 1.980.000 lei din care construcţii montaj 1.700.000 lei.
În ipoteza demolării si refacerii bisericii costurile s-ar fi ridicat la  aproximativ 5,5 milioane lei (evaluare făcută în preţurile pentru populaţie).
Dacă menţionăm faptul că biserica reprezintă un monument istoric realizat de locuitorii Reşiţei de valoare inestimabilă, considerăm că soluţia adoptată a fost corect stabilită.


Alte câteva poze de la demolarea zonei de case din Reşiţa Româna pentru a face loc Centrului Civic proiectat de către Constantin Lucaci.









Articol realizat cu ajutorul lui Remus Rijnita.

duminică, 31 octombrie 2010

Cuptorul de var de la Gârlişte



Într-o duminică  splendidă de octombrie am făcut o excursie cu trenul din Oraviţa până în Gârlişte.  Aici ştiam, atât de la tatăl meu, cât şi din cartea “Monografia Uzinelor de Fier şi Domeniile din Reşiţa şi frumuseţea naturală a împrejurimilor” 1935 – Ing. Ion Păsărică (fost inspector la Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa), de un cuptor inelar de var aşezat la gura carierei de piatră.



Liniile de cale ferata care duc spre cuptorul de var.

În cartea amintită mai sus am mai găsit următorul pasaj:

Calea ferata cu tracţiune animală, Gârlişte ce porneşte din staţia CFR de la Gârlişte. Construcţia s-a făcut în 1925, are o lungime de 3,2 km şi este pentru ecartament 700 mm. Ca material rulant avea: 5 vagoane pentru buşteni şi 4 vagoane pentru lemne de foc.

De-a lungul timpului această linie a fost modificată ajungând la dimensiunile ecartamentului normal (1435 mm).



Baza cuptorului şi gura de ardere.





Panorama de pe rampa de incărcare a cuptorului.



Acelaşi loc, spre gară şi tunel.





Lângă gară la vreo 500 m se găseşte o pădure  de molizi.

De mult nu am mai văzut o pădure atât de curată şi de frumos întreţinută, deşi nu cred că cineva o întreţine, dar ea este atât de rar călcată de vizitatori încât este cât se poate de naturală. Accesul cu maşina e aproape imposibil, am înteles ca din Anina este un drum, dar doar cu o maşina de teren se poate ajunge acolo. Ciobanii sunt cei care bătătoresc potecile acestor dealuri. Ca să ajungi din gară până în sat trebuie să străbaţi pădurile timp de o oră jumate.





Tunelul de aprovizionare al cuptorului de var.



Cariera de unde se extrăgea piatra de calcar.

Dacă accesaţi  link-ul de mai jos, puteţi observa carierele (Google Maps)
Vizualizare hartă mărită



Plimbare prin pădure.

























Mirific!



Pe direcţia Oraviţa-Anina, înainte de intrarea în gara Gârlişte.



La o distanţă de 12 km în linie dreaptă, conform Google Maps, se vedea, din gara Gârlişte, satul Clocotici, cu biserica albă, pură, impunătoare.



În aşteptarea trenului...



Iată că a sosit!

Înapoi la Oraviţa!

Mai multe poze de pe ruta Oraviţa-Anina le puteţi găsi aici.
 
Countomat website statistics and webcounter (Statistik and Logfileanalyse, Statystyk, Statistici, Statistique)