vineri, 23 octombrie 2009

Ce ar trebui să scrie pe monumentul aviatorilor din Reşiţa



Articol preluat http://istoriabanatului.wordpress.com/





JU 52 escală în mijlocul Serbiei, 1943
Foto: din arhiva familiei Krause


Continuăm prezentarea, pentru cititorii români, a demersului întreprins de Robert Fabry în vederea elucidării „misterelor” legate de cei şapte militari germani înhumaţi la Reşiţa, în cimitirul romano-catolic din zona Muncitoresc. În publicaţia Banater Berglanddeutsche, München-Wien, an. 24, nr. 138, ianuarie-februarie 2008, p. 6-8, el tipărea partea a doua a articolului intitulat Nicht nur Vögel fallen vom Himmel. După ce, în prima parte, prezentată şi de noi în articolul Din nou despre monumentul aviatorilor germani din Reşiţa (http://istoriabanatului.wordpress.com/2009/10/22/mircea-rusnac-din-nou-despre-monumentul-aviatorilor-germani-din-resita), el restabilea o serie de date consemnate în mod eronat pe monument şi se referea în special la cazul ofiţerilor Emil Kurt Müller şi Wulfgar von Körber, care s-au prăbuşit în 1915, în această a doua parte a investigat cazurile celorlalţi cinci, nu mai puţin interesante.În ordinea dispunerii lor, al treilea era Otto Erich Richtsteiger. El pilota la 6 aprilie 1941 un avion Ju88A, care, împreună cu o mare parte a aviaţiei germane, bombarda Belgradul ca efect al declanşării războiului împotriva Iugoslaviei. Avionul lui Richtsteiger a fost însă lovit puternic de apărarea antiaeriană iugoslavă, care i-a distrus unul din cele două motoare şi în plus l-a şi rănit grav. Cu singurul motor funcţional, a reuşit totuşi să treacă graniţa în România şi să aterizeze forţat pe un ogor situat între localităţile Goruia şi Gârlişte. Însă pentru el orice ajutor acordat era tardiv, deoarece sângera puternic, astfel că a murit la 7 aprilie 1941

Aterizare forţată pe aratură
Foto: 1941, din arhiva domnului Johann Adamek


Blazonul escadrilei 51 "Edelweiß"
Foto: 1941, din arhiva domnului Johann Adamek
Reschitzaer Zeitung, nr. 15 din 13 aprilie 1941, a scris un lung articol despre Richtsteiger, intitulat El a murit pentru Führer, popor şi patrie. A fost înmormântat la Reşiţa cu toate onorurile conducătorilor judeţului şi oraşului, ai armatei române, ai U.D.R.-ului, ai organizaţiilor de tineret şi femei etc. Slujba de înmormântare alături de cei doi piloţi din primul război mondial a fost oficiată tot de preotul evanghelic Ferdinand Szende, care oficiase şi înmormântarea lor, cu 25 de ani în urmă!




Grupul planoriştilor, la vizitarea epavei avionului
Foto: 1941, din arhiva domnului Johann Adamek
La 21 decembrie 1943, la înălţimea Certez de lângă Văliug s-a prăbuşit un avion german Ju52, având patru oameni la bord. Acest avion trebuia să zboare din Serbia centrală spre sudul Greciei, deci în direcţia sudică. Încă nu se poate explica motivul pentru care a luat-o către nord-est, ajungând în România. Pilotul era Kurt Friedrich Ernst Krause, care a decedat, la fel ca şi însoţitorii săi Waldemar Teichmann şi Werner Harten. Singurul dintre cei patru pasageri care a supravieţuit accidentului a fost Rudolf Knispel. El a fost grav rănit, fiind transportat de la Reşiţa la Timişoara, la sanatoriul Dr. Diel din Elisabetin. Apoi a ajuns într-un sanatoriu din Hamburg, unde l-a prins sfârşitul războiului. A trăit până la 25.4.1996. Văduva sa, încă în viaţă, nu dorea însă să vorbească despre acest accident, astfel că rămâne un mister care a fost motivul devierii direcţiei avionului spre Banat.Ultimul militar, Karl Lugitsch, a murit de tifos la spitalul din Timişoara la 10.1.1915, conform registrului matricol al bisericii romano-catolice din Reşiţa. Până acum nu există nicio dovadă că ar fi murit la Goruia, aşa cum este înscris la căpătâiul său. El s-a născut la Viena la 18.3.1893, fiind mobilizat ca infanterist la 13.8.1914, conform datelor găsite de Robert Fabry.Pe baza tuturor acestor informaţii, foarte bine documentate, putem afirma că monumentul din Reşiţa ar necesita o temeinică revizuire. Pentru comparaţie, vom reda în paralel datele consemnate pe monument şi datele găsite de Robert Fabry. Concluziile le va putea trage oricine.
Locul prabuşiri de la Certez in 23.12.1943. Schiţa desenată din amintirile lui Anton Ferenschütz

Element mare cu filet. Foto: R. L. Fabry

Copac inscripţionat " Avion cu nemţi". Foto: R. L. Fabry

Monumentul:
  1. Hauptmann Kurt Müller 1884 – 15.10.1915 Cozia.
  2. Oberleutnant Wulfgar von Koelber 1890 – 15.10.1915 Cozia.
  3. Unteroffizier Erich Richtstätter 1918 – 7.4.1941 Gârlişte.
  4. Unteroffizier Waldemar Techmann 1909 – 21.12.1943 Certez.
  5. Unteroffizier Kurt Krause 1920 – 21.12.1943 Certez.
  6. Gefreiter Werner Harten 1925 – 21.12.1943 Certez.
  7. Unteroffizier Karl Lugits ? – 10.1.1945 Goruia.
Robert Fabry:
  1. Hauptmann Emil Kurt Müller 13.1.1886 – 15.10.1915 Cozia.
  2. Oberleutnant Wulfgar von Körber 9.7.1889 – 15.10.1915 Cozia.
  3. Unteroffizier Otto Erich Richtsteiger 26.5.1917 – 7.4.1941 Gârlişte.
  4. Obergefreiter Waldemar Teichmann 5.11.1919 – 21.12.1943 Certez.
  5. Unteroffizier Kurt Friedrich Ernst Krause 18.11.1920 – 21.12.1943 Certez.
  6. Unteroffizier Werner Harten 18.2.1923 – 21.12.1943 Certez.
  7. Unteroffizier Karl Lugitsch 18.3.1893 – 10.1.1915 Timişoara.
Poze preluate

Mulţumiri domnului Johann Adamek, un excursionist împătimit, membru al asociaţiei "Prietenii Munţilor"

Din nou despre monumentul aviatorilor germani din Reşiţa




Când am semnalat existenţa Monumentului cu elice din cimitirul nr. 3 (romano-catolic) din Reşiţa (http://istoriabanatului.wordpress.com/2009/06/17/mircea-rusnac-monumentul-cu-elice), descoperisem deja unele inadvertenţe între datele reale ale celor şapte militari înhumaţi şi cele care sunt înscrise la căpătâiul acestora. În măsura în care am sesizat aceste nepotriviri (în special la nume), am efectuat corectura tacit în text, deşi din fotografii pot fi observate aceste diferenţe. Am găsit însă între timp un articol foarte bine documentat, care face lumină deplină în privinţa datelor biografice ale celor şapte militari germani îngropaţi în „Fliegergrab”. Diferenţele care apar sunt notabile.Este vorba de articolul lui Robert Fabry, intitulat Nicht nur Vögel fallen vom Himmel şi apărut în publicaţia Banater Berglanddeutsche, München-Wien, an. 23, nr. 137, noiembrie-decembrie 2007, p. 5-6. Autorul, reşiţean emigrat în Germania, s-a documentat intens în privinţa celor şapte militari, discutând chiar cu familiile unora dintre ei, care i-au pus la dispoziţie informaţii şi documente edificatoare. Din constatările lui Fabry, descoperim că pot fi aduse modificări ale datelor tuturor celor şapte, faţă de ceea ce este înscris pe monument. Facem mai jos corecturile necesare, menţionând că în primul nostru articol am adoptat în mare parte datele înscrise pe monument şi prin aceasta am transmis involuntar cititorilor multe inexactităţi prezentate acolo.
1. Căpitanul Kurt Müller se numea de fapt Emil Kurt Müller şi nu era născut în 1884, cum scrie la căpătâiul său, ci la 13.01.1886.
2. Locotenentul-major Wulfgar von Körber (pe monument „von Koelber”) nu s-a născut în 1890, ci la 9.07.1889.
3. Subofiţerul Otto Erich Richtsteiger (pe monument Erich Richtstätter) s-a născut nu în 1918, ci la 26.05.1917.
4. Caporalul Waldemar Teichmann (pe monument subofiţer Waldemar Techmann) nu s-a născut în 1909, ci la 5.11.1919.
5. Subofiţerul Kurt Friedrich Ernst Krause (pe monument doar Kurt Krause) are trecut corect anul naşterii, 1920, însă data exactă este 18.11.1920.
6. „Caporalul” Werner Harten, cum apare la căpătâiul acestuia, era de fapt subofiţer şi se născuse nu în 1925, ci la 18.02.1923.7.
În sfârşit, cazul cel mai frapant este cel al lui Karl Lugitsch („Lugits”, conform monumentului), singurul dintre cei şapte care nu a fost aviator. Data naşterii acestuia nu este cunoscută nici până în prezent. În schimb, în privinţa datei morţii, monumentul, care în cazul celorlalţi şase prezintă cifre corecte, la Lugitsch face o eroare de exact 30 de ani! Mai bine zis, el nu a murit la 10.01.1945, cum scrie la căpătâiul său, ci tocmai la 10.01.1915, adică înaintea tuturor celorlalţi îngropaţi alături de el. El a fost subofiţer austriac din primul război mondial şi a fost iniţial îngropat în altă parte (probabil la Goruia, unde a decedat), rămăşiţele fiindu-i aduse ulterior la Reşiţa.În articolul său, Robert Fabry mai făcea unele precizări interesante în privinţa primilor doi piloţi îngropaţi sub elicea dublă din cimitirul reşiţean. Ei se aflau într-un avion de tip LVG. Au fost înmormântaţi în locul cunoscut la 17 octombrie 1915, slujba fiind oficiată de preotul evanghelic reşiţean Ferdinand Szende. Acelaşi preot a sfinţit, în septembrie 1916, un alt
monument, care a fost ridicat exact în locul în care Müller şi von Körber îşi pierduseră vieţile. Monumentul comemorativ din acel loc avea soclul din piatră şi beton şi o cruce din fier.În primăvara anului 2007, Fabry s-a deplasat până în acel loc, dorind să constate cât se mai păstra din monumentul respectiv după scurgerea aproape a unui secol de la construirea sa.

Cozia, locul prabuşirii, cu resturile avionului, căzut în 1915.
Foto: familia Komora







Resturile monumentului aviatorului de la Cozia, 11 aprilie 2007
Foto: Fabry




Locul este denumit Cozia. Până la el se poate ajunge în felul următor: pe şoseaua către Văliug până la borna kilometrică cu nr. 7, apoi pe jos în direcţia văii Râul Alb şi de acolo pe culmea Cozia. Locul a fost acoperit de pădure în lungul interval scurs, însă Fabry a mai putut identifica acolo o ruină a soclului şi un ciot din crucea din 1916.Mulţumită strădaniilor lui Robert Fab+ry, putem aşadar să întregim cu aceste informaţii imaginea „monumentului cu elice” şi a celor ce-şi dorm somnul de veci în structura lui.
Mulţumesc domnilor Robert Fabry şi Mircea Rusnac pentru cercetăriile efectuate.

luni, 19 octombrie 2009

Alte cateva poze din Reşiţa

Strada G.A.Petculescu, fosta Câlnicului. În prim plan o casa cu arhitectură mai deosebită.
Atât a mai ramas din funicular, o alta emblemă a Reşiţei. Candva municipalitatea a dorit să transforme acest funicular în telegondolă, dar nu s-a mai realizat acest proiect, iar acum funicularul este o ruină numai buna de tăiat si de dus la fier vechi.

Cartierul Piaţa de Sud. În stânga imaginii, între blocuri, se poate observa Piata Sud.


În stânga imaginii, clădirea galbenă, tribunalul Caras-Severin.

duminică, 18 octombrie 2009

Cimitirul părăsit, de lângă funicular








Dan D. Farcaş ne-a mai dezvăluit faptul, puţin cunoscut, că pe Dealul Crucii, deasupra Străzii Petculescu, se vedea un vechi cimitir părăsit, numit de localnici „cimitirul turcesc.” Stelele funerare încă existente acolo prin anii ‘50 nu aveau formă de cruce şi probabil din acel motiv fusese denumit astfel. Inscripţiile însă erau făcute cu caractere chirilice româneşti, cu începere de pe la anul 1800. (p. 10) Autorul credea că ar fi fost vorba de oltenii colonizaţi în Reşiţa Montană ca lucrători la pădure, înaintea instalării germanilor. După părerea noastră, cimitirul respectiv era situat mult mai aproape de Reşiţa Română decât de locul unde se aflau coloniştii olteni, în zona catedralei actuale şi chiar mai sus. Cimitirul nr. 2-3 din Reşiţa Montană are atât o parte ortodoxă (în dreapta), cât şi una catolică (în stânga), demonstrând că el a fost folosit atât de oltenii, cât şi de germanii din zonă. Cimitirul părăsit din zona Străzii Petculescu se afla chiar la marginea Reşiţei Române. Către el ducea actuala potecă dintre casele situate pe Strada Crişan, imediat în spatele Casei de cultură. În privinţa slovelor chirilice utilizate, ele erau folosite în epocă şi de către românii bănăţeni, de aceea opinăm faptul că el aparţinuse locuitorilor din Reşiţa Română.

Vila Koch monument istoric





Fostă Vila Koch, fost restaurantul „Cărăşana”, fost Inspectoratul şcolar, actualmente Casa Corpului Didactic Caraş-Severin. De-a lungul timpului, dupa cum reiese din pozele de mai sus cladirea a suferit diverse modificari. Cod Lista monumentelor istorice: CS-II-m-B-10913

ISTORIC Infiintata in anul 1971, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin isi dezvolta atributiile, prioritare fiind seturile de nevoi ale cadrelor didactice si unitatilor scolare, raspunzand cerinţelor de calitate ale Inspectoratului Scolar Judetean si Ministerului Educatiei si Cercetarii. Reînfiinţată în 1990 prin N.T. nr. 21/04.01.1990 şi Adresa nr. 9867/20.03.1990 ale Ministerului Învăţământului şi Dispoziţia nr.11/12.03.1990 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Casa Corpului Didactic este unitate conexă a învăţământului preuniversitar, care funcţionează în fiecare judeţ, în baza prevederilor Legii învăţământului nr.84/1995 republicată şi a Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Casa Corpului Didactic are ca obiectiv principal organizarea activităţii de formare continuă şi a activităţilor cu caracter ştiinţific, metodic şi cultural pentru personalul din învăţământul preuniversitar în conformitate cu prevederile art. 162 (1) din Legea învăţământului nr. 84/1995 republicată.
CASA CORPULUI DIDACTIC CARAŞ-SEVERIN a avut, de-a lungul timpului, ca directori pe următorii profesori: Iosif Barna, Constantin Georgescu, Doina Iosifoni, Sever Dragomir, Gheorghe Magas, Mircea Mihailovici, Minodora Peptenar, Tudor Deaconu.
Profesionalizarea activităţii din Casa Corpului Didactic Caraş-Severin prin folosirea şi valorificarea eficientă a resurselor umane şi materiale a făcut posibilă transformarea instituţiei noastre într-un cadru optim de exersare a activităţilor şi de introducere a noutăţilor prin tehnologia mediatică, locul de întâlnire a tradiţionalului cu noul prin fructificarea experienţelor. Printr-un management competent si competitiv a reusit performanta unor actiuni de rezonanta in randurile beneficiarilor si partenerilor de programe, cu impact in practica didactica curenta.

luni, 12 octombrie 2009

Monumentul celor doi soldaţi germani de la Gârliste







 
Countomat website statistics and webcounter (Statistik and Logfileanalyse, Statystyk, Statistici, Statistique)