vineri, 23 martie 2012

Oraviţa în istoria masoneriei universale (I)


După decretul lui Carol VI, din decembrie 1717, şi anexa acestuia, Banatul devine o zonă geopolitică de maxim interes pentru politicile imperiale, justificând satisfacţia Casei de Habsburg la încheierea Tratatului de la Passarowitz (1718), care a marcat intrarea provinciei în administrarea Vienei. Oraşul Oraviţa, o dată cu lucrările de modernizare a habitatului, devine centrul unui ţinut important al zonei montanistice, Valea Caraşului, parte a Banatului de Munte şi a fostului district medieval românesc, bogate fiind resursele solului şi subsolului. Firesc va fi, deci, aerul de emulaţie constructivă, atmosfera de lucrări edilitare intense, de amenajări hidrotehnice, argumente pentru prezenţa în urbe a unor specialişti veniţi din marile oraşe ale imperiului, ingineri hotarnici, geodezi, geologi, topografi. Între aceştia şi coordonatorul lucrărilor de amenajare a barajului şi construcţiilor hidrotehnice la Lacul Mare, căpitanul Iosif Motsidlowsky.  La sosirea în Oraviţa, inginerul era încă membru al Lojii „Zu den Drei Adler” („Triunghiul Vulturilor”) din Viena, amintit fiind în această calitate a sa în faimoasele „Mémoires” ale lui Charles-Philippe de Luynes, în 1738. Nu avem ştiri sigure în legătură cu înfiinţarea unei loji, în obedienţa celei vieneze, la Oraviţa. Dar ştim că, după 1739-1740, după ce Papa Clement XII emite Bula „In eminenti apostolatus specula” împotriva francmasoneriei (24 aprilie 1738), mai mulţi „fraţi” ai lojilor apusene (Franţa, Italia, Germania) se autoexilează masiv în imperiul Habsburgilor, intră în slujba armatei imperiale, a instituţiilor administrative, îşi caută un rost în provinciile de răsărit, mai ales în acestea, ale Vienei.

În 1743, de pildă, avem numele altor patru masoni stabiliţi în Oraviţa, la „chemarea” localnicului Johann Maderspach (1710-1808): J. Baumann, J. Belgrader, Mathias Fischer şi Peter Eirich senior. După ce a locuit în edificiile erariului, ca fiu al inginerului geodez Arnold Belgrader,  Jacob Josef Belgrader  se mută cu familia într-o clădire – în vremurile postbelice, sediu al policlinicii    orăşeneşti -     care    a     fost ridicată în 1728 de către Julius Jakob Baumann, cumnatul său. Amândoi luaseră de soţii pe surorile Hoffmann, fiicele unui întreprinzător local în minerit. J. Baumann venea din Tirolul austriac unde, la Schwaz, fusese iniţiat într-o lojă masonică de rit scoţian, familia lui Belgrader venea din Neudorf. E potrivit să relatăm, aici, un episod interesant. Baronul Falkenstein, viitor episcop romano-catolic de Cenad voise terenul, pe care cei doi îşi ridicaseră locuinţa impozantă, pentru parohie. Neputându-l obţine, a ajuns în relaţii de inamiciţie cu J. Baumann, reflectate şi în atitudinea ostilă a parohului local, Wolfgang Heidinger (Heidenger, dar în „summario” al lui Hechengarten el e scris „Weidinger”), din Ordinul Benedictinilor, faţă de familia masonului. Aşa se face că, pe listele cerute din teritorii de Papa Clement XII, începând cu anul 1735, în legătură cu organizaţiile masonice, pentru zona bănăţeană figurează şi un „J. B. von Orawitz.” Desigur,  o  lojă  exista aici şi ea nu poate fi  decât  Loja „Glück auf !” („Noroc bun !”), legată de Marea Lojă a Celor Trei Grade Simbolice,1 intitulată astfel după celebrul salut mineresc.. Era vremea în care, în Oraviţa, destui puneau pe seama influenţelor masonice revoltele minerilor sau activitatea haiducilor conduşi de fraţii Drincea din Agadici.

În 1741, „Comisia Aulică pentru Problemele Bănăţene, Transilvane şi Ilire” trimite în zonă o delegaţie, în frunte cu preşedintele comisiei, contele Ferdinand Kollowrath-Krakowsky, consilier al împărătesei Maria Theresia, pentru a inspecta situaţia comunităţilor din Banatul Montan. Krakowski, mason,  obţine pentru „o lojă locală” statutul de lojă obedientă celei din Viena, amintită mai sus. Aşadar, anul 1741, al prezenţei lui Krakowsky, poate fi considerat ca data primei menţiuni documentare a masoneriei pe teritoriul Oraviţei şi în Banatul Montan.2  Un alt an important este 1751, când patronul Fabricii de Bere din Ciclova Montană, Mathias Fischer, este iniţiat – mai mult ca sigur prin medierea lui Krakowsky – în aceeaşi lojă vieneză. El avea şi recomandarea lui Jean-Baptiste Marie Ragon, venerabilul lojii corespondente din Constantinopol, patronul schelei comerciale din Palanka, la Dunăre.3 Acest Fischer, împreună cu Peter Eirich senior, patronul Hotelului „Kaiser Karl” (ulterior numit „Coroana Ungară”, în vremea fiului său, Peter Eirich junior, trăitor între 10 iunie 1760-25 februarie 1817), pun bazele unui Capitol masonic „Die Rosenkräntz chevallierre”, în 1752, devenind Areopag în 1756 cu titulatura „Freischützen-Corps”,  în  obedienţa    Lojii „Saint Andreas zu den Drei Seeblätten“, din Berlin, după 1767. Până la acea dată, Areopagul orăviţean se afla în garanţia venerabilului Pro Mare Maestru al lojii vieneze, von Hechengarten, prezent mai mulţi ani în Oraviţa, în virtutea funcţiei sale civile, aceea de consilier imperial în problemele Direcţiunii Montanistice şi Tezaurariatului Minier.

Acei ani sunt din nou dificili pentru „iluminaţi”, urmând Bulei „Providas”, din 2 iulie 1751, a Papei Benedict XIV. Dar nici după această dată, activitatea masonică orăviţeană n-a încetat. La 1759, J. Baumann e primit în loja masonică din Budapesta, „Concordia”, garant fiind un orăviţean, Rochus.. Mai mult, după 14 ianuarie 1751, când se redactează la Kittlitz, în Germania, „Stricta Observatiae”, punct de plecare pentru rosacrucienii moderni,4 în Oraviţa ia fiinţă, cum am arătat mai sus, la 1756, „Freischützen-Corps”, în conducerea căreia se află J. Baumann dar şi J. Belgrader. Nu e doar un simplu corp al franctirorilor şi nici o simplă lojă francmasonică, pentru că are în programul activităţilor săptămânale şi exerciţii sportive, organizarea unor itinerarii de recreere în pitorescul împrejurimilor, deţine o bibliotecă, organizează lecturi cu public după moda saloanelor engleze, franceze, austriece. În arhiva urmaşului acestui Belgrader (strănepotul care, după 1906, a găzduit în salonul locuinţei sale cele dintâi spectacole cinematografice din Oraviţa), am identificat un exemplar din „Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte” prin care, în 1778, J. B. Willermoz încerca o reconciliere a masonilor cu Vaticanul.5 În acei ani, în Oraviţa credem că s-a constituit nucleul unui Colegiu Masonic după modelul din 1770 al Rosa-Cruce de Aur, pe principiile sinceratului Renatus, ale lui Böhme şi Angelus Silesius (Roza=Pacea, Crucea=Suferinţa). În 1782, de altfel, J. Baumann era invitat la Conventul de la Wilhelmsbad, obţinând gradul 18 în rit scoţian, echivalentul gradului de Cavaler de Rosacruce. Sediul se poate să fi fost chiar locuinţa Baumann unde, adesea, trăgea masonul vienez Kurt Reichl. Astăzi, mozaicul de la intrare e imprimat cu simbolul circular al Rosacrucienilor şi iniţialele, în caractere gotice, „J. B.” (de la fondatorul Willermoz dar şi de la J. Baumann şi J. Belgrader).

În anii 1770, macedoromânul Costi Papafilos, nepot de soră al negustorului  stabilit în Oraviţa, Dimitrie Nicolau, era membru al Lojii „Moldova” din Iaşi (iniţial la Herţa). Când venerabilul acestei loji, Jacques Le Doulx, baron de Santa Croce, e expulzat, Costi Papafilos îl trece graniţa, prin Ţara Românească, pe la vama Ruşava (Orşova), în Banat.  Baronul  va  fi  adus  în  Oraviţa, mai mult ca sigur la unchiul lui Papafilos, ascuns o vreme aici. În decembrie 1778, un Emanoil Romano, fugit tot din Moldova şi amintitul Jacques Le Doulx, sunt pe listele din „sacul” cu propuneri al adunării ospitalierilor berlinezi, baronului fiindu-i menţionat ultimul domiciliu, „Orovicza6 Credem că acum se încropea cealaltă asociaţie masonică locală, Loja „Kosmos”. Aşa se explică de ce, în 1771, un  Alfred Maderspach e membru în Marea Lojă Germană (constituită la 16 iunie 1770) în numele unei loji orăviţene, alta decât „Glück auf !”, precum în 1775 Ignatius von Born şi medicul Höffinger sunt amintiţi, în aceeaşi conjunctură, pe listele Marelui Orient al Franţei (loja fondată la 1772). Medicul se întoarce în Oraviţa, după o altă Bulă de condamnare a masoneriei, emisă (1744) de Papa Pius al VI-lea.

Revenind la prima lojă orăviţeană, subliniem că la finele veacului XVIII, un edificiu, aflat astăzi la întretăierea străzii Victoria cu Piaţa Unirii, avea atunci un rol important. Numit mai târziu, după alţi proprietari, Casa Feldman (Imbrescu), edificiul aparţinea, din 1787, lui Iosif Freiher Linden care, în mai 1772, ajuns consilier economic al Camerei Monetare Timişoara, avansat în acest post după ce lucrase mulţi ani la „Bergwerk” Oraviţa în echipa finanţiştilor şi fusese al doilea supraveghetor al Lojii „Glück auf!”,  fonda în oraşul de pe Bega Loja „Cercul Crucea de Trandafiri”,7 filiaţie francmasonică a unui ordin scoţian, „Orientul”.8  El revine în Oraviţa iar filiaţia orăviţeană a cercului timişorean va fi fost „cercul de studii” întemeiat de doctorul Höffinger. Clădirea care a fost proprietatea lui Linden e neschimbată azi, deşi e lăsată în paragină de autorităţile locale. Are un etaj şi un balcon realizat din feronerie spiralată, imitând lujerul de trandafir la măciulia vergelei şi trupul plantei pe lungimea vergelei. Pe latura mică a balconului avem 12 vergele (6 plus 6), pe latura mare – 24.9

O altă lojă (poate chiar „Uniunea Diletanţilor”, în conducerea ei figurând personalităţi care nu şi-au negat toată viaţa calitatea de masoni, precum Ion Constantini, Ion Niuni, Prokop Lhotka de Smislov) apare la 1802 ca menţiune documentară privind atari activităţi în Oraviţa. Credem că aceasta este loja obedientă lojii timişorene „La Cei Trei Crini”, înfiinţată de comerciantul de grâne Iosif von de Sauvaigne, cu deviza „Vivat, Concordiat et Lux”.10

E un interval cronologic interesant, din perspectiva problemei pe care o abordăm acum, francmasoneria orăviţeană punându-şi amprenta  asupra  evenimenţialului   bogat  al   temei   inclusiv    în   alte  provincii ale imperiului. Să mai amintim că în 1779, arhitectul orăviţean Konrad F. von Schmiedburg ajunge Mare Maestru Provincial în Loja „Sant-Andreas zu den drei Seeblätten”. După acel an se stabileşte cu soţia, o orăviţeancă din familia lui Peter Eirich, în Sibiu. Un alt exemplu îl are ca personaj interesant chiar pe Peter Eirich junior care ia parte, în 1782, la constituirea unei loji masonice în Cluj unde se discută probleme de cultură aflate şi între proiectele elitei intelectuale orăviţene: înfiinţarea de edificii teatrale, muzee etc.11 Or, ştim deja din  documentele  vremii  (cert, la 1783, 1788, 1793) că într-o sală special amenajată la parterul hotelului său, Peter Eirich îngăduia şi încuraja montarea unor spectacole de teatru şi muzică, mult înainte de fondarea Teatrului Vechi, la 1817. Mai amintim că în 1784 Franz Ziegelmayer este registrator-arhivar şi al treilea bibliotecar al amintitei loji sibiene, revenind în Oraviţa natală după 1790. De asemenea, după interditul imperial din 6 iulie 1795, masoneria se reabilitează din mers astfel că orăviţenii Ion Constantini şi Oszkar Moritz, profesor, sunt chiar de la constituire (1803) membri corespondenţi ai Marelui Orient al Italiei, Lhotka de Smislov se stabilea în Oraviţa, garant al unei loji vieneze, iar  Eirich junior devine membru al Ritului de Misraim din Geneva Elveţiei.

Pentru finalul veacului XVIII, în Loja „Kosmos”, obedientă Marelui Orient de Rit Scoţian, am mai identificat între participanţii la activităţile ei numele lui Constantin Şiaguna (Şaguna), unchiul mitropolitului, oficialul erariului vienez Angret, ofiţerul superior Steinlein, consilierul imperial Hechengarten, Augustin Filip Knoblauch, co-proprietar al Fabricii de Bere din Ciclova Montană şi tatăl lui Karl, farmacistul care deschide faimoasa activitate a „dinastiei” Knoblauch în Oraviţa. Paul Sipos, plecat de aici ca iniţiat, va participa la fondarea lojii clujene în 1782 iar directorul „Cassei de Pupilla” (orfelinat), ofiţer imperial Wilhelm Wustenfeld, va  pleca  la  Sibiu  spre  a  fi  consacrat  în  Loja  „St. Andreas”. În  Loja „Kosmos” au mai activat şi maistorul constructor Peter Korb, proprietarul aromân (macedoromân) Nicolae Dimitriu (ori Dimitrie ?) ctitorul Bisericii Ortodoxe din Oraviţa Montană., groful Fridolin de Bardeau-Niederland ca ospitalier, până la 1799. Comisarul imperial Anton Bernardin Freicher von Posarelli, iniţiat într-o lojă sibiană, obţine gradul 4 în Loja „Kosmos”, după ce se stabileşte provizoriu în Oraviţa. Sigur că e membru al lojii şi Prokop Lhotka de Smislov fiindcă, înainte de a se stabili în Oraviţa, era mason în Capitolul Provincial al Transilvaniei, la 1782,  cu   Marele   Maestru   G. Banffy, W. Banffy şi G. Aranka.



Ionel Bota



NOTE:



1. SIM. SAM. MOLDOVAN , Oraviţa de altădată şi teatrul cel mai vechiu din România, cu o prefaţă de dr. Ion Ţeicu, preşedintele Asociaţiei de Teatru, Casinou şi Cetire, Oraviţa, Tipografiile Felix Weiss (fostă C. Kehrer, fondată 1863), Progresul (fondată 1907), Iosif Kaden (fostă C. Wunder, fondată 1868) , 1938, p. 55

2. Manuscris (Caietul doctorului Francisc Klima)

3. Ibidem.

4. P. RIFFARD, Dicţionarul esoterismului, Bucureşti, Editura Nemira, 1998, p. 19-23

5. B. M. MANDACHE, Esoterismul – un stil al imaginarului, în „Cronica”, XXXV, nr. 10-1498, octombrie 2000, p. 21; cartea a fost păstrată în biblioteca doctorului Francisc Klima., ulterior cumpărată din salariul meu, o dată cu întreagă arhiva şi păstrată azi în depozitele teatrului întrucât acasă nu am suficient spaţiu, cum se-ntâmplă şi cu alte documente achiziţionate fie de mine, fie de bunicul şi tatăl meu de-a lungul a peste suta de ani

6.  Vezi supra, nota 2

7. GH. JURMA, Conspiraţia universală. Câte ceva despre francmasonerie şi despre zodia lumii de azi, Reşiţa, Editura Timpul, 1994, p. 66

         8. E. M. DOBRESCU, Dicţionarul iluştrilor francmasoni, Bucureşti, Editura Nemira, 1996, p. 79-80

9. I. BOTA, Case şi amintiri la Oraviţa, în „Timpul”, vineri 6 decembrie 1996, p. 4

10. GH. JURMA, op. cit., loc. cit.

11. H. NESTORESCU-BĂLCEŞTI, Ordinul Masonic Român. Mai puţină legendă şi mai mult adevăr, cu un cuvânt înainte de Mihail Sadoveanu, Bucureşti, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S. R. L., 1993, p. 45

 
Countomat website statistics and webcounter (Statistik and Logfileanalyse, Statystyk, Statistici, Statistique)