Acestă mină este cunoscută din 1736. Cele mai importante puţuri de aici poartă denumirile:
Carolus, Paulus, Delius, Theresia, Peter si Paul, Iuliana, Arhanghel, Reichenstein si Simona si Iuda.
Provenienţa minereurilor se leagă de cea mai interesantă formaţiune geologică.
Întradevăr, un strat de trachit, care se întinde de la Ezeriş până la Moldova-Noua, străbate în mai multe părti, mai ales la Ocna şi Dognecea, straturile de calcar din formaţiunile jurasice şi cretacice.
La locurile lor de atingere se găsesc formate depozite puternice de minereuri de fier, aramă, argint, aur amestecat cu granit; pirite de fier; pirite de aramă; cum este în mina Simion şi Iuda; blende; galene; plumb argintifier; precum şi filoane cuarţoase de aur, cum este în muntele Cracul de Aur, exploatat mai întâi de romani.
Minereul din Ocna de Fier se aduce astăzi numai la cuptoarele din Reşiţa; mai inainte se folosea însa şi la furnalele din Bocsa şi Anina, cand acestea erau în fiinţă.
Producţia din Ocna de Fier şi Dognecea a variat de la 14.000 t cât a fost în 1855, la 140.000 t, în 1894. A scăzut apoi treptat la 65.000 t în 1896, la 62.000 t în 1920, la 24.000 t în 1930; ultima scadere se explică şi prin faptul că s-a folosit foarte mult fier vechi strâns din ţară.
În perioada de criză industriala de la 1932-1934, oprindu-se complet furnalul înalt, producţia a fost redusă numai la cateva mii de tone ce s-a folosit la oţelării.
După un calcul din 1852, masivul de la Ocna de Fier ar fi conţinut 27 mil tone minereu de fier. Daca scădem consumaţia până astăzi, masivul ar mai prezenta totuşi o rezervă de circa 20 mil tone.
Pentru transportul minereurilor din masivul Ocnei până la depozitele din afară, se foloseşte un tunel lung de circa 4 km, având o linie cu ecartament 70 cm pe care circula vagonete trase de o locomotivă cu benzină. La gura tunelului minereurile se descarcă după natura lor în anumite compartimente cu plan înclinat, de unde se reîncărca uşor în vagoane uzinale cu ecartament de 1 m, pentru a fi transportate astfel la Reşiţa.
Numărul lucrătorilor a variat de la 1.050, cât a fost în 1896 la 250 în 1930 şi 80 în 1932.
Pentru aprovizionarea lucrătorilor pe credit, funcţionea la Ocna de Fier şi Dognecea magazii de alimente ale Societăţii.
Delineşti
La o depărtare de 32 km de Reşiţa se găseşte masivul feros de la Delineşti, pe care Societatea îl are în concesiune de la Stat.
Minereul conţine: fier mangan cu 5-20% fier şi 26% mangan.
Exploatarea se făcea pe la suprafaţă în formă de pungi, necesităţile pentru acest minereu nefiind prea mari.
Productia anuală variază între 3.000 şi 6.000 tone.
Transportul minereului până la Podul Secul, adică pe o distanţa de circa 25 km, se făcea cu calea ferată silvica. Aici se descărca în nişte compartimente cu plan înclinat, de unde se reîncărca uşor în vagoane uzinale, în care se transporta mai departe pe o porţiune de 7 km până la Reşiţa
Oraviţa şi Sasca În aceste localităţi se află mine de aramă şi de aur, care sunt părăsite şi inundate cu apă.
Moldova Nouă
Are mine de aramă şi fier, ce sunt de asemenea lăsate în părăsire.
Fragment din "Monografia Uzinelor de Fier şi Domeniile din Reşiţa şi frumuseţea naturală a împrejurimilor" 1935 - Ing. Ion Păsărică (fost inspector la Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa)