duminică, 29 mai 2011

La plimbare...Anina



Prima escală...Cetatea Turcului deasupra Cheilor Caraşului. Panoramă asupra cheilor cu vedere spre stâncile lui Solomon.



Privelişte asupra cheilor. În depărtare se vede comuna Caraşova.



O parte din zidul cetăţii.  Mai multe informaţii despre această cetate găsiţi pe Mircea Rusnac – Excursie istorico-turistică la Cetatea Caraşova



Caraşova.

Anina, cartierul Oraşul nou, iar pe buna dreptate, biserica din imagine se numeşte Biserica Baptistă Speranţa. Clădirea e ca o pată de culoare în acest peisaj dezolant...chiar selenar.


O altă vedere asupra cartierului, care a fost construit pe vremea comunismului pentru mineri. Un articol despre soarta acestui cartier puteţi găsi în "Cartierul somerilor" din Anina

Grota Buhui.





2 august 1886 – încep lucrările de construcţie a galeriei de aducţiune a apei de la barajul artificial amenajat la gura Grotei Buhui. Pentru alimentarea cu apă potabilă a oraşului a fost creat în mod artificial, la poalele Capului Glăvan, lacul Buhui, prin construirea unui baraj de pământ pe pârâul Buhui,. Caracteristica pârâului Buhui este aceea că pe o porţiune de 3.217 m curge în subteran, fiind cel mai lung curs de apă subteran din ţară. Apa se pierde în zona Certej, ieşind la suprafaţă la gura Grotei Buhui. De acolo a fost săpată o galerie de aducţiune a apei potabile pe sub dealul Colonovăţ până în Valea Aninei, având o lungime de 1.280 m. Iniţial sursa alimenta atelierele UDR ( forjă, turnătorie, centrală electrică). www.aquacaras.ro































Anina.

În perioada de glorie a mineritului, în staţiunea Mărghitaş, de lângă Anina, nu aveai loc să arunci un ac, darămite să găseşti un loc de cazare. Hidrobiciclete, bărci, terenuri de sport şi grătare cu mici, acestea erau distracţiile turiştilor veniţi din judeţele Timiş, Arad sau Mehedinţi.

Staţiunea Mărghitaş se afla la cinci minute de mers cu maşina de oraş. După blocurile gri, rămase neterminate, de la marginea Aninei, urci un deal şi ajungi la Mărgitaş. În urmă cu 20 de ani, te întâmpinau aici cateva căsuţe, toate cochete şi bine îngrijite.

O dată cu prăbusirea mineritului din zonă, s-a dus şi Mărghitaşul. Hidrobicicletele şi bărcile de pe lac au mai funcţionat un timp, pana s-au uzat atat de tare, încât au trebuit să fie duse la reparat. Evident, li s-a pierdut şi urma cu această ocazie. Căsuţele au ajuns şi ele în paragină, iar motelul din Mărghitaş, mândria de alta dată a staţiunii, a ajuns loc de păscut pentru capre. 
ISTORIE. Staţiunea a fost construită în 1970, finanţaţă la început de Primăria din Anina. Prin 1990-1991, a fost predată la OJT Caraş-Severin, care însa nu a avut bani s-o întreţină. O parte din staţiune a fost scoasă la licitaţie şi cumparată de o firmă de construcţii din zonă cu 900 miliarde de lei. Firma a investit 12 miliarde de lei pentru modernizare. Sânziana Defta, patron al motelului, spune că, pentru finalizarea lucrărilor şi includerea staţiunii în circuitul turistic naţional, ar mai fi necesare înca 12 miliarde de lei vechi. Proprietarii ar vrea să facă şi o pârtie de schi cu telescaun şi toate cele necesare, pentru că zona este potrivită pentru sporturile de iarnă.


Cealaltă parte a staţiunii, cea pe care se află lacul, a fost motiv de ceartă între Primăria din Anina şi IAS Răcăjdia. Fiecare se considera proprietarul de drept al terenului, dar instanţele au dat dreptate celor de la IAS.

Deşi a câstigat, IAS Răcăjdia n-a avut prea mult timp parte de bucata de staţiune, pentru că a intrat în faliment, iar terenul care a fost motivul atâtor discuţii a fost scos la licitaţie de către Banca Agricolă de atunci.

Se pare că trenul a purtat ghinion şi băncii. Ajunsă din nou la licitaţie, bucata de staţiune a fost cumpărată de o firmă italiană, care face afaceri în Timişoara. Italienii au îngradit bine zona, s-au apucat să modernizeze clădirile de pe terenul cumpărat şi intenţionează chiar să-şi pună pe picioare o herghelie. Dar în avântul lor au blocat şi drumul către lac. Primăria i-a dat în judecată şi procesele continuă şi acum. Deocamdată, ambele părti au de pierdut, iar staţiunea frumoasă de odinioară este departe de a-şi regăsi gloria. Statiunea Turistica Marghitas





Cabana Maial, pe acest platou se ţineau toate serbările minerilor. Mai jos e o carte postala cu aceaşi cabană, dar în anii ei de glorie.





Vis-a vis de cabană se află această căbănuţă cu acoperiş din stuf.

Acest complex a fost preluat de cineva de la Bucureşti, dar, din păcate nu se fac prea multe pentru îmbunătăţirea lui.



Mulţumesc celor care ne-au arătat aceste locuri "uitate" ale Aninei.

joi, 5 mai 2011

Excursie Doman-Vf. Ililici

În data de 10.04.2011, împreună cu grupul "Prietenii munţilor", am realizat o excursie, asa cum se obişnuieşte în fiecare duminică. De această dată s-a ales traseul Doman, Izbucul Bănia, Vf. Ililici,  care se află lângă vârfurile Ponor I si II, dar mai mic ca şi înnălţime. Domnul Adamek a fost cel care ne-a condus pe acest splendid traseu. Pentru cei interesaţi să vadă traseul mai în detaliu, cât şi ruta exactă, îi invit să downloadeze acest mic fişier în care sunt salvate coordonatele GPS ale traseului, care pot fi importate pe Google Earth printr-un simplu  click dublu. Fisierul coordonate GPS

Pe lânga schrott-ul auto, urcând pe coama dealului, lăsând în partea stângă lacul.

Lacul a apărut pe locul unde se extrăgea cărbunele, extracţie de suprafată. Un pârâiaş şi-a făcut drum şi de atunci nu i-a mai trebuit decât 6 luni ca să se transforme în lac.

Deci, chiar şi Domanul are lac, unul chiar cu peşti, pentru că am vazut câţiva pescari.

După exctracţie acest loc a fost părăsit şi se spune, că pe fundul lacului sunt şi vreo două excavatoare.



Privelişte de ansamblu asupra lacului.

Colonia din Doman

Sălaşele din piatră, aşa cum doar la munte vezi :)

Şi unul din lemn, încheiat cu măiestrie de către tâmplarii din zonă. Încheierea la colţuri e o metodă străveche şi se numeşte coadă de rândunică.

În drum spre Izbucul Bania (nu Bănia)

Izvor carstic, de sub această piatră izvorăşte acest pârâiaş.

În această poieniţă se sărbătorea pe vremuri,  1 Mai de către reşiţeni, fiind foarte aproape de oraş, şi calea de acces convenabilă (pentru caleşti şi căruţe). Aici veneau boierii reşiţeni cu butoaiele de bere, purcei la proţap si lăutari şi încingeau petreceri câmpeneşti până seara târziu în noapte.

Domnul Adamek, explicând puţină botanică, el fiind pasionat de diferitele tipuri de flori care cresc în Banatul de munte.

Începe urcuşul spre Vf. Ililici.

În dreapta Vf. Ponor I



Privelişte spre Reşiţa. Se vede fosta unitate militară antiaeriană.



Undeva în vale e drumul spre Caraşova.

Unitatea militară şi o parte din cariera de piatră de la Stârnic.



Sus pe vârf, la un sandwich şi un ceai de mentă cald, la termos.

Alte două vederi superbe.

























Înapoi pe acelasi drum. Lacul de la Doman.

Păcat ca timpul nu imi permite să merg în fiecare duminică cu "Prietenii munţilor". Sunt sigur că sunt multe de văzut şi auzit.
 
Countomat website statistics and webcounter (Statistik and Logfileanalyse, Statystyk, Statistici, Statistique)