joi, 5 mai 2011

Excursie Doman-Vf. Ililici

În data de 10.04.2011, împreună cu grupul "Prietenii munţilor", am realizat o excursie, asa cum se obişnuieşte în fiecare duminică. De această dată s-a ales traseul Doman, Izbucul Bănia, Vf. Ililici,  care se află lângă vârfurile Ponor I si II, dar mai mic ca şi înnălţime. Domnul Adamek a fost cel care ne-a condus pe acest splendid traseu. Pentru cei interesaţi să vadă traseul mai în detaliu, cât şi ruta exactă, îi invit să downloadeze acest mic fişier în care sunt salvate coordonatele GPS ale traseului, care pot fi importate pe Google Earth printr-un simplu  click dublu. Fisierul coordonate GPS

Pe lânga schrott-ul auto, urcând pe coama dealului, lăsând în partea stângă lacul.

Lacul a apărut pe locul unde se extrăgea cărbunele, extracţie de suprafată. Un pârâiaş şi-a făcut drum şi de atunci nu i-a mai trebuit decât 6 luni ca să se transforme în lac.

Deci, chiar şi Domanul are lac, unul chiar cu peşti, pentru că am vazut câţiva pescari.

După exctracţie acest loc a fost părăsit şi se spune, că pe fundul lacului sunt şi vreo două excavatoare.



Privelişte de ansamblu asupra lacului.

Colonia din Doman

Sălaşele din piatră, aşa cum doar la munte vezi :)

Şi unul din lemn, încheiat cu măiestrie de către tâmplarii din zonă. Încheierea la colţuri e o metodă străveche şi se numeşte coadă de rândunică.

În drum spre Izbucul Bania (nu Bănia)

Izvor carstic, de sub această piatră izvorăşte acest pârâiaş.

În această poieniţă se sărbătorea pe vremuri,  1 Mai de către reşiţeni, fiind foarte aproape de oraş, şi calea de acces convenabilă (pentru caleşti şi căruţe). Aici veneau boierii reşiţeni cu butoaiele de bere, purcei la proţap si lăutari şi încingeau petreceri câmpeneşti până seara târziu în noapte.

Domnul Adamek, explicând puţină botanică, el fiind pasionat de diferitele tipuri de flori care cresc în Banatul de munte.

Începe urcuşul spre Vf. Ililici.

În dreapta Vf. Ponor I



Privelişte spre Reşiţa. Se vede fosta unitate militară antiaeriană.



Undeva în vale e drumul spre Caraşova.

Unitatea militară şi o parte din cariera de piatră de la Stârnic.



Sus pe vârf, la un sandwich şi un ceai de mentă cald, la termos.

Alte două vederi superbe.

























Înapoi pe acelasi drum. Lacul de la Doman.

Păcat ca timpul nu imi permite să merg în fiecare duminică cu "Prietenii munţilor". Sunt sigur că sunt multe de văzut şi auzit.

1 comentarii :

Trimiteți un comentariu

 
Countomat website statistics and webcounter (Statistik and Logfileanalyse, Statystyk, Statistici, Statistique)