marți, 5 ianuarie 2010

Cinematograful „Casa Muncitorească"



În 1934, a fost în sfârşit inaugurată „Casa Muncitorească” din Reşiţa, construită exclusiv prin contribuţia financiară a muncitorilor de la U.D.R. Ea era utilizată de sindicatele metalurgiştilor şi ale constructorilor, de Partidul Social-Democrat şi de muncitorii sportivi de la U.D.R. În 1936 a fost inaugurată şi marea sală a „Casei Muncitoreşti”, care avea 888 de locuri (simbolizând cele 8 ore de muncă, 8 de odihnă şi 8 de recreere), construită după planurile arhitectului şef al Budapestei, Max Müller, reşiţean de origine. În anii 1941 şi 1942, în această sală avea să concerteze de două ori, cu mare succes, orchestra de cameră a Filarmonicii din Berlin, sub conducerea lui Hans von Benda. evenită un adevărat simbol al Reşiţei, clădirea „Casei Muncitoreşti”, transformată în cinematograf în perioada comunistă, a fost complet abandonată după 1990, fiind distrusă integral de un incendiu în noaptea de 14-15 august 2002.

Mă pot mândri cu faptul că am vizionat filmul Tarzan cu Johnny Weissmüller în acest cinematograf. Sala era deja intr-o stare avansată de degradare. Printre altele, îmi aduc aminte de scaunele din lemn, care, în momentul în care te ridicai, se închideau cu un sunet puternic.

2 comentarii :

Armand Coveanu spunea...

Eh, a fost odată... Când eram mic (adică așa, printr-a doua jumătate a anilor '80) mă duceam aproape în fiecare săptămână să văd câte-un film. (E drept, locuiam pe-aproape: „în vârful dealului”, drept în spatele Casei Muncitorești.) Era deja sub orice critică, dar tot nu într-o stare atât de deplorabilă ca în anii '90, când nu numai că scârțâiau scaunele (îmbrăcămintea roșie de pe ele se dusese naibii de muuult timp), dar o năpădiseră șobolanii, podeaua de umflase de la apa de ploaie ce intra prin acoperișul găurit, iar tencuiala se cojea de pe pereți. Din păcate era deja o ruină înainte s-o preia cum-îl-cheamă și s-o facă discotecă. (Dealtfel, am înțeles că făcuse discoteca doar foaier și sala de la etajul I... care au fost totuși mai la adăpost.)

Trist. Am văzut că într-un alt articol ai pus poze cu ce-a rămas după incendiu. Ani de zile am trecut, în fiecare zi, pe lângă dărâmăturile alea afumate. Dar prima oară când le-am văzut, la câteva zile după incendiu, am simțit că se rupe ceva în minte. Mă obișnuisem cu imaginea ruinei care ajunsese Muncitorescul, dar tot speram că într-o bună zi va fi restaurat...

Constantin spunea...

Imi pare rau ca nu ai prins anii 60 cand aici era un adevarat centru al foamei de film. La vremea aceea sala era suprasolicitata, incapeau usor si 1000 de cinefili. Acolo mai aveau loc si serbarile scolare, care aduceau tot cam atatia spectatori.

Trimiteți un comentariu

 
Countomat website statistics and webcounter (Statistik and Logfileanalyse, Statystyk, Statistici, Statistique)