marți, 25 mai 2010

Banatul de munte – Legenda nitului de argint

Legenda nitului de argint.

Abandonată astăzi, tehnologia de îmbinare prin nituire a apărut în secolul al XIX-lea, odată cu primele poduri metalice din oţel prelucrat şi a avut şi ea perioada ei de glorie, care a durat ceva mai puţin de un secol. De nituire se leagă şi un obicei interesant al constructorilor de poduri din acele vremuri - folosirea pentru fiecare dintre aceste lucrări a câte unui nit, de obicei ultimul, din aur sau, mai des, argint. Se pare că această tradiţie a fost inaugurată la 2 decembrie 1851, când s-a finalizat prima linie de cale ferată care traversa continentul Nord American. Pentru podul de la Promotory’s Point (Utah) a fost folosit un nit de aur. Tradiţia a prins, fiind aplicată şi de Uzinele din Reşiţa care au început să construiască poduri feroviare în 1870 şi poduri rutiere în 1882. Din poveştile bătrânilor „podari” transmise din generaţie în generaţie, ca şi din documentele vremii, ştim că ea s-a păstrat şi în uzina noastră, ceremonia având loc cu o mare solemnitate. Cinstea de a bate acest nit - simbol revenea, de obicei, proiectantului podului, sau unui şef de echipă, care făcea parte din elita celor de pe şantier. Ultimul nit de argint, folosit la un pod executat de Uzinele din Reşiţa a fost bătut în data de 18 martie 1939, la un pod de pe linia ferată ce unea Ardealul cu Bucovina. Cinstea de a-l bate i-a revenit tablieristului Josef Hajdu de la Fabrica de Poduri a societăţii U.D.R. Odată cu începerea războiului, nituirea a început să fie înlocuită cu tehnologia de sudare, mai ieftină, mai uşor de aplicat şi tot mai sigură, tradiţia nitului de argint intrând în istorie.

Sursă: un articol apărut în "Mesagerul UCMR"

1 comentarii :

Trimiteți un comentariu

 
Countomat website statistics and webcounter (Statistik and Logfileanalyse, Statystyk, Statistici, Statistique)